18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 23:33
No menu items!

Sinucidere cu arma de vânătoare.Un bărbat a decis să-și încheie conturile cu viaţa în noaptea trecută

spot_img

Un bărbat de 58 de ani a fost găsit împuşcat cu propria armă de vânătoare, în maşina personală, parcată la marginea unei păduri din Timiş. Acesta lăsase un bilet de adio familiei care imediat a alertat autorităţile, 

În noaptea de luni spre marţi, bărbatul de 58 de ani, din Buziaş, a scris un bilet de adio pe care l-a lăsat familiei sale, şi-a luat puşca de vânătoare şi a dispărut.

”La data de 12 iulie 2022, în jurul orei 00:30, un bărbat în vârstă de 58 de ani (paznic de vânătoare) a fost găsit decedat în autovehiculul personal, într-o pădure de lângă oraşul Buziaş. Acesta s-ar fi sinucis cu arma de vănătoare, pe care o deţinea în mod legal”, anunţă IPJ.

Familia a sunat la numărul de urgenţe 112, imediat după ce a găsit biletul, iar ofiţerii de la Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi poliţiştii din Buziaş au pornit în căutarea bărbatului. L-au găsit în maşina parcată la marginea unei păduri, în apropiere de Buziaş. Se împuşcase mortal cu propria armă.

Medicii ajunşi la faţa locului au constatat decesul, iar trupul acestuia a fost preluat de medicii legişti pentru efectuarea autopsiei.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi uz de armă fără drept.

D.Constantin