4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 9:41
No menu items!

Simptome frecvente al tulpinii britanice de COVID

spot_img

Un studiu al Oficiului pentru Statistici Naționale (ONS) din Londra arată care sunt cele mai frecvente simptome ale noii variante de coronavirus, notează BBC. Cercetătorii au observat evoluția bolii la un eșantion de 6.000 de persoane pentru a vedea care sunt diferențele între manifestarea tulpinii vechi și cea descoperită în Marea Britanie.

Tusea, oboseala, durerile în gât și durerile musculare sunt mai frecvente la persoanele care au fost depistate pozitiv pentru noua variantă de coronavirus din Marea Britanie, arată analiza, potrivit Libertatea.

3.500 de persoane infectate cu noua variantă de coronavirus:

  • 35% au spus că au tușit;
  • 32% au spus că suferă de oboseală;
  • 25% au avut dureri musculare;
  • 21,8% au avut dureri în gât.

2.500 de persoane infectate cu varianta veche de COVID:

  • 28% au avut tuse;
  • 29% au obosit;
  • 21% au avut dureri musculare;
  • 19% aveau o durere în gât.

Pierderea gustului și a mirosului, puțin mai rare la noua tulpină

Cercetătorii implicați în studiu au constatat că 16% dintre cei care au noua variantă de coronavirus au pierdut simțul gustului, în timp ce 15% și-au pierdut simțul mirosului.

În cazul tulpinii vechi, cam 18% raportau aceste simptome.

Nu s-a constatat nicio diferență în cazul altor simptome, ca dureri de cap, dificultăți de respirație, diaree sau vărsături.

Lawrence Young, virusolog și profesor de oncologie moleculară la Universitatea din Warwick, a explicat că noua variantă a virusului a avut 23 de modificări în comparație cu virusul original de la Wuhan, China.

„Unele dintre modificări ar putea afecta răspunsul imun al organismului și, de asemenea, gama de simptome asociate cu infecția”, a mai spus el.

Analiza ONS face parte dintr-un studiu pe termen lung pentru urmărirea coronavirusului la populația din Marea Britanie, realizat în comun cu Public Health England, Universitatea Oxford și Universitatea din Manchester.

Există unele dovezi că mutația din Marea Britanie ar putea fi mai mortală decât alte variante, dar datele nu sunt încă suficient de puternice pentru a spune acest lucru cu certitudine.