4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 9:49
No menu items!

Șeful Armatei din India s-a prăbușit cu elicopterul

spot_img

Un elicopter în care se afla şeful Statului Major al armatei Indiei, generalul Bipin Rawat, s-a prăbuşit, miercuri, în statul Tamil Nadu din sudul ţării. Potrivit serviciilor de salvare, în incident şi-au pierdut viaţa cel puţin trei persoane.

„Un elicopter Mi-17V5 (de fabricaţie rusească) al Forţelor Aeriene ale Indiei (IAF), în care se afla şeful Statului Major, generalul Bipin Rawat, a avut un accident, astăzi (miercuri), lângă Coonoor, în statul Tamil Nadu”, au anunţat Forțele Aeriene Indiene pe Twitter.

Generalul Rawat şi soţia lui se aflau la bordul aparatului, împreună cu alţi patru ofiţeri, şi se îndreptau spre Defence Services Staff College, instituţie de formare în domeniul apărării, a declarat pentru agenția AFP un ofiţer al armatei indiene.

„Sunt trei sau patru răniţi la locul accidentului, dar nu cunoaştem identitatea persoanelor decedate”, a declarat un responsabil al pompierilor din Coonoor, care a adăugat că și alți răniţi au fost transportaţi la spital.

Imagini video difuzate pe canalele de ştiri indiene arată epava aparatului în flăcări, într-o pădure aflată nu departe de locul de destinaţie, în districtul Nilgiris.

Forțele Aeriene au mai precizat că a fost deschisă o anchetă.

FOTO: Indian Express