14.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024 - 4:59
No menu items!

Șeful ANPC, despre prietenia cu patronul Fermei Dacilor: „Nu știu pentru ce ar trebui să mă scuz?!”

spot_img

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, care i-a făcut în trecut reclamă complexului Ferma Dacilor, spunând că este prieten cu patronul Cornel Dinicu, de peste 30 de ani, a avut o primă reacție după incendiul în care au murit șapte persoane, iar una este încă dispărută.

Horia Constantinescu a postat pe pagina sa de Facebook o imagine cu un monitor de calculator și ora 5.47. Imaginea este însoțită de un text în care șeful ANPC explică de ce a făcut reclamă Fermei Dacilor, dar și prietenia cu Cornel Dinicu.

„Aș fi vrut să scriu un mesaj lung legat de nenorocirea de la Mizil. Nu pot spune decât: Dumnezeu să îi ierte pe cei care au pierit în incendiu! De la ce am mâncat eu acolo și promovarea produselor românești până la incendiu numai în mintea unora pot fi făcute legături.Nu știu câți dintre dumneavoastră atunci când mâncați într-un local cereți toate autorizațiile.A mi se transfera vina altor autorități numai pentru că dă bine mi se pare jenant. Mă cutremură gândul că și la nivelul altor locații promovate se pot întâmpla lucruri neprevăzute și să devin țapul ispășitor”, scrie șeful ANPC, pe Facebook.

D.Constantin