7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 2:48
No menu items!

Seat anunță că a produs 700.000 de mașini echipate cu software-ul de fraudare

spot_img

Producătorul auto spaniol Seat a anunțat marți că 700.000 din autoturismele pe care le-a produs sunt echipate cu software-ul prin care compania-mamă Volkswagen a reușit să fraudeze testele de emisii în SUA.

Un purtător de cuvânt citat de BBC a afirmat că în prezent se încearcă identificarea numărului exact de mașini vândute în fiecare piață separat.

În Spania, peste 3.000 de mașini noi sunt echipate cu astfel de dispozitive, însă showroom-urile au primit ordin să le scoată de la vânzare.

Volkswagen a afirmat că 11 milioane de motoare au această problemă, care a declanșat cel mai mare scandal din industria auto, din ultimii ani.

În funcție de branduri, situația stă astfel:

   VW – 5mil.

   Audi – 2,1 mil.

   Skoda – 1,2 mil

   Seat – 700.000

   Microbuze – 1,8 milioane

Seat a transmis că intenționează să contacteze proprietarii, astfel încât mașinile să poată fi testate. De asemenea, va instala un motor de căutare pe propriul site, astfel încât clienții să poată afla dacă propriul autoturism este afectat.

Marți, acțiunile VW la Bursa din Frankfurt au mai pierdut 1,5%, ajungând la o scădere săptămânală de 35%.

T.S.