9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 7:13
No menu items!

S-a decis în sfârșit. Liber la parcat în Mamaia şi Constanţa, pe timpul nopții. Taxa, suspendată până la sfârșitul anului

spot_img

Plata parcării pe timpul nopţii se suspendă la Constanța şi în staţiunea Mamaia, până la sfârşitul anului. Măsura a fost decisă, marți, de Consiliul Local, în contextul criticilor venite din partea hotelierilor privind tarifele foarte mari la parcare, care ar fi unul dintre motivele scăderii numărului de turiști, mai ales la Mamaia.

Astfel, plata parcării în Constanța și Mamaia între orele 19:00-09:00 se suspendă până la 31 decembrie inclusiv, anunță Primăria Constanța.

„Proiectul de hotărâre pentru suspendarea unor prevederi din cuprinsul Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța aprobat prin HCL nr.123/2021 a fost aprobat astăzi (marți – n.r.) de consilierii locali. Demersul vine în completarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța. Regulamentul parcărilor prevedea, încă de la intrarea în vigoare, posibilitatea ca toți agenții economici care își desfășoară activitatea în zona 0 să poată să beneficieze de un abonament unic în valoare de 199 lei/lună și de un abonament suplimentar în valoare de 499 lei/lună”, transmite Primăria municipiului Constanța.

Edilii au decis ca modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din stațiunea Mamaia să fie îmbunătățită de comun acord, între Confort Urban și agenții economici prin simplificarea modalității de contractare și introducerea unor abonamente la purtător.

„Aceștia vor putea pune la dispoziție turiștilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, și nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil. Hotelierii pot pune la dispoziția turiștilor locuri de parcare închiriate cu 70 bani/oră, cel mai mic tarif care poate fi plătit în municipiul Constanța pentru plata parcării. La acest moment în stațiunea Mamaia, din cele 6.900 de locuri de parcare sunt contractate doar 100 sunt cu abonament unic, iar aproximativ 1.200 cu abonament suplimentar. În acest fel, ne dorim să creștem numărul locurilor contractate de către hotelieri, în prezent fiind închiriate 1.300 de locuri de parcare din cele 6.900 disponibile”, mai precizează Primăria Constanța.

Tariful de parcare pentru zona 0, cum a fost încadrată staţiunea Mamaia, dar și centrul Constanţei, este de patru lei pe oră.

Decizia vine după ce, la ultima ședință de Consiliu Local, consilierii nu au ajuns la un numitor comun privind suspendarea taxei de parcare pe timpul nopții.

Hotelierii au criticat tarifele foarte mari la parcare, care ar fi unul dintre motivele scăderii numărului de turiști, mai ales la Mamaia.

Primăria din Mangalia a votat în consiliul local eliminarea taxei de parcare în oraş și în stațiunile pe care le administrează: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter și Neptun-Olimp.

                                                                                                                  Adina Silav