21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 19:25
No menu items!

Rușii amenință din nou cu războiul nuclear, după anunțul Finlandei că va adera la NATO

spot_img

Fostul președinte al Rusiei, actualul vicepreședinte Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev a amenințat din nou Occidentul cu un „război nuclear”, după anunțul Finlandei că va cere aderarea la NATO. Medvedev a scris un mesaj pe Telegram, potrivit The Guardian, în care transmite că există „riscul” unui „război nuclear în toată regula”.

„În contextul războiului proxy declanșat de țările occidentale cu Rusia, vreau să articulez încă o dată foarte clar lucruri care sunt deja atât de evidente pentru toți oamenii rezonabili. Pomparea Ucrainei cu arme, pregătirea trupelor sale de către țările NATO pentru a folosi echipamentele occidentale, trimiterea de mercenari și desfășurarea de exerciții de către țările Alianței din apropierea granițelor noastre cresc probabilitatea unui conflict direct și deschis între NATO și Rusia”, scrie Medvedev.

Fostul președinte și un aliat apropiat al lui Vladimir Putin spune că „un astfel de conflict are întotdeauna riscul să se transforme într-un război nuclear în toată regula”.

„Acesta va fi un scenariu catastrofal pentru toată lumea”, amenință Medvedev.

Joi, președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au dat undă verde pentru aderarea Finlandei la NATO, o schimbare majoră în politica de securitate, în contextul invaziei ruse în Ucraina. Cererea Finladei va fi probabil urmată de cea a Suediei, alăturarea celor două țări la alianța nord-atlantică urmând să se facă în ciuda avertismentelor repetate ale Rusiei.

                                                                                                                    Adina Silav