13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 21:07
No menu items!

Rusia a iniţiat manevre navale în Marea Neagră

spot_img

Manevrele au început în acelaşi timp cu cele ale unor state membre NATO

Warship launches a rocket during celebrations marking Russian Navy Day in the far eastern city of Vladivostok

Rusia a iniţiat vineri exerciţii navale în Marea Neagră, anunţă Ministerul rus al Apărării, manevrele începând în acelaşi timp cu cele ale unor state membre NATO, relatează RIA Novosti.

Programul exerciţiilor prevede o serie de misiuni de antrenament care constau în distrugerea grupurilor navale inamice„, precizează Ministerul rus al Apărării.

De asemenea, este testată apărarea antiaeriană, în vederea apărării navelor militare şi a infrastructurii de coastă„, adaugă instituţia, citată de Ria Novosti.

Moscova a dat asigurări că aceste exerciţii militare erau programate de mult, deşi manevrele coincid cu cele organizate de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

România va participa cu două nave militare, în perioada 4-12 iulie, la exerciţiul multinaţional NATO Breeze 2014, care are loc în Marea Neagră, la manevre urmând să ia parte şi nave din Bulgaria, SUA, Turcia, Grecia şi Italia. Statul Major al Forţelor Navale informează că dragorul maritim „Alexandru Axente” şi fregata „Regina Maria”, cu un elicopter la bord, vor participa la exerciţiul multinaţional NATO Breeze 2014, care are loc în Marea Neagră, în apele teritoriale ale Bulgariei şi în apele internaţionale. Timp de o săptămână, militari din Bulgaria, Grecia, Italia, Turcia, România şi SNMCMG2 (Gruparea Permanentă NATO de Luptă Împotriva Minelor nr. 2) vor desfăşura exerciţii de căutare şi salvare vieţi pe mare, recuperarea naufragiaţilor, exerciţii de monitorizare a traficului navelor comerciale, exerciţii de reacţie la primirea unei avertizări de ameninţare asimetrică, exerciţii de luptă împotriva minelor, exerciţii de luptă antisubmarin, precum şi trageri de artilerie cu armamentul de la bordul navelor.

Potrivit site-ului BSnews, în Marea Neagră au intrat fregata italiană F-583 ITS Aviere, nava pentru deminare italiană 5561 ITS Rimini şi o navă similară din Turcia – M-270 TCG Akçay. De asemenea, la exerciţiul NATO „Breeze 2014” vor participa submarinul militar turc Atilay şi motovedeta elenă P-266 HS Machitis.

De asemenea, la exerciţii participă nave din Statele Unite, precum şi un avion american de patrulare. Echipajele navelor sunt cazate în portul bulgar Burgas.

Cu o săptămână în urmă, în Marea Neagră au fost nava-şcoală poloneză ORP Wodnik, nava italiană de telecomunicaţii A-5340 Elettra şi nava franceză de explorare maritimă 759 Dupuy de Lome.

R.D.