23 C
București
luni, 20 mai 2024 - 19:06
No menu items!

Românii scapă de drumuri în plus şi cozi. Documentele de stare civilă, în sistem online de anul viitor

spot_img

Certificatele de naştere, de căsătorie şi de deces vor putea fi obţinute în sistem online, în urma implementării proiectului „Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC”.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), termenul preconizat pentru operaţionalizarea proiectului-pilot este sfârşitul acestui an, urmând ca implementarea să se finalizeze, la nivel naţional, cel mai târziu la data de 24 septembrie 2024.

„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum şi implementarea suportului necesar dezvoltării şi accesării serviciilor electronice ce au la bază informaţii primare de stare civilă”, a transmis MAI.

Ca urmare, se va reduce timpul de soluţionare a cererilor referitoare la înregistrarea actelor de stare civilă şi eliberarea certificatelor aferente – naştere, căsătorie, divorţ, deces ş.a.

„Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte din România, care a necesitat şi un efort foarte mare. Ca să ne dăm seama de volumul activităţilor, nu mai puţin de 68,5 milioane acte de stare civilă au fost digitalizate, indexate şi acum se constituie într-o bază de date. Nu mă înşel dacă spun, fără precedent, în administraţia românească”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care a participat, miercuri, la conferinţa de diseminare a rezultatelor în urma implementării proiectului SIIEASC.

Conform ministrului, este vorba despre o bază de date digitalizată care acoperă mai bine de 100 de ani de acte de stare civilă emise în România, din 1921 până în 2021, iar tot ceea ce a fost emis după anul 2021 urmează să fie digitalizat prin eforturile proprii ale MAI.

„O să dau un exemplu simplu, constând în emiterea unui act de stare civilă, a unui certificat de naştere, de exemplu. Astăzi, cetăţeanul se adresează unei autorităţi administrative de domiciliu formulând o cerere. Cererea, de regulă, se aşează într-un teanc de cereri şi îşi aşteaptă rândul să fie procesată. După ce este procesată, este trimisă la autoritatea de la locul naşterii unde se aşează într-un alt teanc de cereri aşteptând să fie procesată şi, într-un final, actul de stare civilă, certificatul de naştere, este trimis prin poştă, fiind un act oficial este trimis în format letric, pe hârtie. În urma aplicării acestui program accesarea se face instantaneu. MAI va continua procesul de digitalizare pentru a simplifica accesul cetăţeanului la serviciile publice”, a transmis Predoiu.

Principalele beneficii ale proiectului sunt reducerea numărului de documente prezentate în format hârtie, precum şi a timpului de soluţionare a cererilor prin punerea la dispoziţia instituţiilor statului a unor aplicaţii pentru preluarea informaţiilor în format electronic din sistem, eliminarea necesităţii prezenţei cetăţenilor la structurile de stare civilă pentru a solicita înscrierea modificărilor în statutul civil sau optimizarea soluţionării cererilor de atribuire a CNP-urilor.

De asemenea, se mai doreşte reducerea timpului necesar emiterii unui certificat de stare civilă, prin prelucrarea cu mijloace IT a datelor aferente, tipărirea automată a certificatelor şi reducerea sau eliminarea activităţilor executate manual de către operator referitoare la documentele de stare civilă şi reducerea cheltuielilor solicitantului pentru multiplicarea şi legalizarea documentelor şi a deplasărilor sale la multiple instituţii.

În urma implementării proiectului, se va pune la dispoziţie un portal prin intermediul căruia persoanele interesate vor beneficia, în condiţiile legii, de diverse servicii electronice: intermedierea transferului autentificat al datelor proprii de stare civilă către terţe instituţii, descărcarea formularelor electronice, descărcarea/transmiterea formularelor/cererilor, verificarea datelor personale proprii, transferul unidirecţional/bidirecţional de informaţii, plata online de taxe aferente, programarea online în vederea eliberării documentelor emise de structurile de stare civilă, serviciu de suport.

„Ca urmare a activităţilor întreprinse, activitatea de stare civilă subscrisă evenimentelor de viaţă primare aferente unei persoane va trece de la completarea olografă, la emiterea electronică, odată cu punerea în funcţiune a proiectului pilot Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC”, a explicat MAI.

În această perioadă sunt în stagiu de pregătire ofiţerii de stare civilă, trainingul fiind în desfăşurare la nivelul Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor.

Valoarea proiectului este de 184.920.864 lei cu TVA, din care 155.964.263 lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Competitivitate (POC), 28.952.896 lei reprezintă finanţare nerambursabilă din bugetul naţional şi 3.705 lei cofinanţare eligibilă a beneficiarului.

                                                                                                      Adina Bucur Silav