15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:44
No menu items!

Românii au cheltuit 21 de milioane de euro în stațiunile din țară, de Revelion

spot_img

partie schi

Aproape 111.000 de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, în urcare cu 15% faţă de anul anterior, şi au cheltuit circa 95 de milioane de lei (21 de milioane de euro), în creştere tot cu 15%. Numărul celor care au ales destinaţii din străinătate a fost mai mare cu 30%, respectiv 10.000 de turişti, potrivit FPTR.

„Aceştia au cheltuit în afara ţării, numai pentru servicii turistice, aproximativ 5,3 milioane euro, în creştere cu 70% faţă de anul anterior”, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Evoluţia a fost influenţată de „puntea” zilelor libere dintre Crăciun şi Revelion, menţinerea tarifelor, atât în ţară, cât şi în străinătate, ofertele propuse de agenţii, hoteluri, pensiuni, restaurante şi cluburi, respectiv de faptul că românii au început să renunţe la economii în ceea ce priveşte cheltuielile aferente vacanţelor, arată FPTR.

În România, cele mai mari creşteri s-au înregistrat pentru zonele montane, acestea atrăgând 25.000 de turişti. Totodată, 30.000 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul anterior.

„În zonele rurale, turiştii au fost în număr de 29.000 anul acesta, în timp ce 26.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare, pentru litoral au optat doar 600 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100. (…) În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea nu s-au modificat faţă în anul anterior, cu excepţia Deltei Dunării şi a zonelor rurale, unde se constată o creştere a tarifelor de 3%”, conform FPTR.

În ceea ce priveşte destinaţiile externe, cele mai solicitate au fost, ca şi la finalul anului 2012, Austria, Bulgaria, Grecia şi Turcia.

„Anul acesta se constată o creştere a cererii pentru destinaţiile exotice, datorată unui număr mare de zile libere ce permite deplasări în destinaţii îndepărtate şi a schimbării mentalităţii românilor, care au început să renunţe la economii în ceea ce priveşte vacanţele. O mare parte dintre românilor şi-au cumpărat servicii turistice folosind sisteme de rezervări online, de aceea numărul turiştilor individuali, care nu apelează la servicii de turism organizat prin agenţii, este în continuă creştere, însă numărul acestora nu poate să fie apreciat”, notează reprezentanţii federaţiei.

Cifrele iau în calcul datele furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi un sondaj la care au răspuns mai mulți operatori din turism. Aceste date nu iau în calcul turiștii plecați pe cont propriu.

C.C.