12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:28
No menu items!

România, pe locul 2 în Europa și pe 6 în lume la decesele COVID

spot_img

România este pe locul 6 în lume și pe locul 2 în Europa la decesele înregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit CNCAV. Decesele la pacienții cu noul coronavirus din România înregistrate marți reprezintă 5% din totalul celor raportate în lume.

„Când vom înțelege cu toții că situația este cât se poate de gravă? Suntem pe locul 6 în lume și pe 2 în Europa la decese COVID-19 în ultimele 24 de ore”, a transmis CNCAV pe pagina de Facebook RoVaccinare.

Potrivit postării, în România sunt peste 10.000 de persoane internate în spital, din care aproape 300 sunt minori, iar peste 1.000 de persoane sunt internate în ATI și luptă pentru viețile lor.

„Din totalul deceselor raportate astăzi în lume, decesele din România reprezintă 5%. Din totalul deceselor raportate astăzi în Europa, decesele din România reprezintă 11.5%”, au precizat reprezentanții CNCAV.

În ceea ce privește acoperirea vaccinală, raportată la întreaga populație, nu doar la populația eligibilă, în Europa aceasta este de 52% cu schema completă și încă 4,5% cu prima doză, iar în lume procentele ajung la 33, respectiv 12. În același timp, în România, acoperirea vaccinală este de 28% cu schemă completă și încă 1% cu prima doză.

                                                                                                                  Adina Silav