20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 15:03
No menu items!

România nu va mai fi în stare de alertă de săptămâna viitoare

spot_img

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că starea de alertă nu va mai fi prelungită după data de 8 martie. Decizia a fost luată după o ședință la Cotroceni cu cei responsabili de gestionarea pandemiei.

Preşedintele a precizat că pandemia este pe o pantă descendentă la noi în ţară şi valul 5 este aproape de a se termina.

”Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situaţii, decizii cu impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o şedinţă de evaluare, cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am decis să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătăţii este cel care urmează să gestioneze, în continuare, evoluţia pandemiei care sperăm că se apropie de final”, a spus şeful statului, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a arătat că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate.

“Faptul că putem ieși din acest val 5 se datorează și măsurilor luate de autorități. Le mulțumesc românilor care, în mare majoritate, au respectat măsurile. Mulțumesc personalului medical, care a fost în prima linie a luptei cu virusul, printr-o mobilizare exemplară și impresionantă”, a spus șeful statului.

El a menționat faptul că peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate.

“Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus.

Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate și din punctul de vedere al creșterii investițiilor, dar și al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil și capabil să răspundă eficient unor situații limită”, a adăugat Iohannis.

                                                                                                      Adina Silav