12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 3:49
No menu items!

Reuniune extraordinară a NATO. Ce decizii au luat șefii de stat și de guvern ai statelor membre

spot_img

Liderii NATO au fost de acord să pună la dispoziţie sprijin suplimentar Ucrainei şi au fost aprobate patru noi grupuri de luptă inclusiv în România. Anunțul a fost făcut de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii extraordinare a NATO de la Bruxelles. 

În declarația sa de presă, Stoltenberg a catalogat războiul din Ucraina drept „cea mai mare ameninţare asupra securităţii din generaţia noastră” și s-a referit la conflictul din Ucraina ca la „războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei”. 

„Astăzi, liderii NATO au căzut de acord asupra faptului că trebuie să continuăm să asigurăm sprijin pentru Ucraina. (…) Vom întări apărarea aliată, liderii au aprobat detaşarea celor patru noi batalioane în Bulgaria, Ungaria, Romania şi, Slovacia acestea se adaugă celor care existau deja, aşa că avem opt batalioane multinaţionale acum de la Marea Baltică la Marea Neagră. În întreaga Europă sunt 100.000 de militari americani care  sprijină eforturile NATO„, a declarat Stoltenberg joi după amiază, la finalul summit-ului extraordinar al NATO.
 
Acesta a explicat că, la summit-ul extraordinar de joi, liderii statelor membre ale NATO au căzut de acord asupra faptului că este nevoie de o „resetare” privind termenii apărării, în faţa unei noi realităţi.
 
Şeful NATO a prezentat deciziile luate privind apărarea terestră, unde în partea de est a alianţei vor exista „substanţial mai multe forţe”, apărarea aeriană –  mai multe avioane care vor asigurarea apărarea spaţiului NATO, şi pe mare, unde vor exista submarine şi „un număr semnificativ” de nave de luptă. 
 
„Astăzi toţi liderii noştri au căzut de asemenea de acord să asigurăm în continuare sprijin pentru Ucraina, ajutându-i să îşi exercite dreptul fundamental la autoapărare; aliaţii echipează Ucraina cu echipament militar, incluzând sisteme de apărare antitanc şi antiaeriene şi drone, care sunt extrem de eficiente, şi oferă un ajutor financiar şi umanitar substanţial. Astăzi, am fost de acord să facem mai mult, incluzând asistenţă în domeniul cybersecurităţii şi acordarea de echipament Ucrainei care va permite apărarea împotriva ameninţărilor biologice, chimice, radiologice şi nucleare. Acest ajutor poate include echipament pentru detectare, protecţie şi echipament medical precum şi training pentru decontaminare şi managementul crizelor. Suntem hotărâţi să facem tot ce putem să sprijinim Ucraina”, a adăugat secretarul general al NATO. 
 
El a subliniat că NATO are responsabilitatea de a se asigura că acest conflict nu escaladează, argumentând că situaţia ar fi „mai periculoasă şi mai devastatoare”.
 
Stoltenberg a mai anunțat că ţările aliate au fost de acord că şi alte state aflate „în risc” în ceea ce priveşte „interferenţa” Rusiei, precum Georgia şi Bosnia Herţegovina, trebuie să primească mai mult sprijin.
 
De asemenea, Jens Stoltenberg a precizat că liderii NATO cer Chinei să se abțină de la a încuraja acțiunea militară a Rusiei. „Mesajul nostru pentru China e să se alăture restului lumii și să condamne invazia brutală din Ucraina”, a mai spus Stoltenberg. 
 
Raluca Dan