18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:59
No menu items!

Registrul Auto Român dă consultații tehnice românilor care vor să își cumpere mașini

spot_img

Registrul Auto Român vine în sprijinul românilor care vor să își cumpere mașină și dă consultații tehnice și face verificări în materia achizițiilor auto.

Începând de joi, 19 mai, la RAR Grivița, sediul central al RAR, oamenii pot merge cu autovehiculul pe care intenționează să îl cumpere pentru o verificare amănunțită.

„RAR dispune de expertiza necesară identificării situațiilor care pot face diferența atunci când scoateți banii din buzunar să vă luați o mașină. Inginerii RAR au văzut de-a lungul timpului cât de vulnerabili sunt clienții atunci când cumpără un autovehicul. Pentru că nu au pregătirea de specialitate necesară, oamenii pot fi ușor păcăliți de cei care, cu rea credință, pun la bătaie mașini cu defecțiuni ascunse, cu kilometrajul măsluit sau, și mai grav, cu probleme de identificare. Acestea din urmă îi pot pune în situația nedorită de a cumpăra un autovehicul pe care să nu îl poată folosi”, transmite, într-un comunicat remis MEDIAFAX, Registrul Auto Român.

„Ne asumăm rolul de consultant tehnic în materie de achiziții auto și considerăm că sfatul nostru poate cântări semnificativ la decizia de a cumpăra o mașină. Ca și cumpărător, dacă am de ales între două oferte similare din punct de vedere al prețului, una expertizată deja de RAR în vederea transferului de proprietate, iar cealaltă nu, în proporție de 99% o voi alege pe cea certificată de RAR. Recomand tuturor cumpărătorilor să apeleze la verificarea mașinii la Registrul Auto Român înainte să o plătească”, declară Cristian Bucur, director tehnic RAR.

La RAR se pot evalua mașinile și din punct de vedere tehnic, ceea ce poate evidenția reparații neconforme la structura de rezistență sau, cu anumite condiționări, eventuale intervenții asupra indicatorului de kilometraj.

E. Stan