21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 16:34
No menu items!

Regele și palatul din Aviatorilor, în valoare de 9 milioane de euro

spot_img

Klaus Iohannis se pregătește să-și încheie mandatul de președinte. Șeful statului tocmai a fost propus de Guvern, pentru șefia NATO.

Conform legii, la finalul mandatului, președinții României continuă să se bucure de anumite privilegii. Astfel, peste câteva luni, Klaus Iohannis va primi, din partea statului, o vilă de protocol, în care va locui până la moarte, pază asigurată de SPP și indemnizație de fost președinte.

Președintele și-a ales deja vila în care dorește să locuiască după ce-și va finaliza mandatul. Este fostul sediu al Partidului Național Liberal și al ALDE de pe Bulevardul Aviatorilor numărul 86 din București. Vila se află în proprietatea RAAPPS. Iar potrivit Recorder, se lucrează din greu pentru a fi transformată în locuință individuală.

Amenajările și renovarea trebuie să se încheie până la finalul lunii decembrie, Klaus Iohannis va preda mandatul viitorului președinte. Conform G4media, care citează surse politice, lucrările sunt estimate la o sumă imensă, 45 de milioane de lei, aproximativ 9 milioane de euro. Bani cu care s-ar putea construi un adevărat palat.

Întrebat de valoarea investițiilor făcute de Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS) în vila despre care investigații G4Media și Recorder au arătat că ar urma să se mute Klaus Iohannis la finalul mandatului de președinte, premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că nu cunoaște suma, dar va cere o informare de la SGG.

”Nu știu dacă cheltuielile sunt de 7 milioane de euro, am aflat și eu din presă. Nu e nici prima, nici ultima. Nu vă pot răspunde dacă e pregătită pentru președinte sau nu, vom vedea. E prin RAPPS, Secretariatul General al Guvernului are în subordine RAPPS. Depinde câți metri pătrați are. Am avut discuția și cu Vila Lac 1 și v-am spus că nu e o prioritate pentru guvern. Nici nu pot interzice RAPPPS să nu își facă plan de investiții multianual. Să ne vină toată informația de la RAPPS, o să cer toate informațiile de la SGG. Haideți să vedem care e realitatea”, a spus Ciolacu când a fost întrebat despre refacerea vilei de lux din centrul Capitalei.

Întrebat de ziariști dacă  e normal ca un fost șef de stat să primească o vilă de o asemenea valoare, Ciolacu a spus: ”Așa e legea. Știți că o altă vilă a fost pregătită în trecut pentru fostul președinte Băsescu, dar s-a închiriat de fapt către o ambasadă pe o sumă consistentă”.

Context

Fostul sediu al Partidului Național Liberal și al ALDE de pe Bulevardul Aviatorilor numărul 86 din București este pe cale să fie transformat într-o ”locuință individuală” care va fi atribuită președintelui Klaus Iohannis după ce acesta își va termina al doilea mandat, a declarat pentru G4Media.ro o sursă din mediul politic. Aceeași sursă a susținut că, în final, lucrările de amenajare vor costa 45 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro).

Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, instituția care are în administrare imobilul și contractul de lucrări a refuzat să răspundă unor întrebări trimise de G4Media.ro pe marginea acestui subiect încă de pe data 22 ianuarie 2024.

În extrasul de Carte Funciară al clădirii de pe Aviatorilor a fost notat pe 26 iulie 2023 faptul că Primăria Generală a Municipiului București a autorizat executarea unor ”lucrări de construire pentru: remodelare interioară și exterioară, schimbarea destinației construcției în locuință individuală din clădire birouri/sediu partid, construcții anexe, cu toate instalațiile interioare aferente, împrejmuire, utilități”.

Din extrasul de Carte Funciară reiese faptul că proprietatea de pe Aviatorilor este amplasată pe un teren de 1.110 mp și constă din trei imobile: clădire birouri (S+P+1E) cu suprafața construita la sol de 475 mp și suprafață construită desfășurată de 1.265 mp, un garaj cu suprafața construită desfășurată de 43 mp și o cabină poartă cu suprafața de 23 mp.

D.Constantin