13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 21:39
No menu items!

Reacţiile SUA şi Germaniei la propunerea lui Putin de încetare a focului pentru 36 de ore în Ucraina

spot_img

Preşedintele american, Joe Biden, a apreciat că Vladimir Putin caută „o gură de aer” prin lansarea unui armistiţiu de 36 de ore în Ucraina cu ocazia sărbătorii de Crăciun după calendarul iulian, relatează Reuters şi AFP.

Preşedintele rus „era pregătit să bombardeze spitale, creşe şi biserici în 25 decembrie şi de Anul Nou. Cred că el caută o gură de aer”, a afirmat, joi, Biden într-un discurs la Casa Albă.

La rândul ei, diplomaţia germană a estimat joi că „pretinsa” încetare a focului rusă în Ucraina cu ocazia Crăciunului, după calendarul iulian, nu va aduce „nici libertate, nici securitate persoanelor care trăiesc cu teama zilnică sub ocupaţia rusă”, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Dacă Putin voia pace şi-ar fi readus soldaţii acasă şi războiul s-ar fi terminat. Dar, aparent, el vrea să continue războiul după o scurtă întrerupere”, a afirmat ministrul german de externe Annalena Baerbock într-un mesaj pe Twitter.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi armatei sale să respecte o încetare a focului în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox în 6 şi 7 ianuarie, primul armistiţiu de amploare de la începutul invaziei în urmă cu aproape un an.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că vrea să folosească Crăciunul ca acoperire pentru a opri măcar pe termen scurt scurt înaintarea militarilor ucraineni în Donbas şi pentru a aduce echipament, muniţie şi oameni mobilizaţi mai aproape de poziţiile ucrainene.

                                                                                                                   Adina Silav