15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 16:11
No menu items!

Reţea internațională de pedofilie: Ancheta din Canada, începută după ce autorităţile române au prins un membru al reţelei

spot_img

pedofil

Ancheta din Canada, în urma căreia 348 de persoane din întreaga lume au fost arestate pentru pedofilie, a pornit de la o sesizare a autorităţilor române, care în 2010 l-au prins, în judeţul Sălaj, pe cetăţeanul german Rudolf Markus Roth (foto), membru al acestei reţele. 

Bărbatul a fost arestat în august 2010, de Tribunalul Sălaj, fiind acuzat că a produs şi a vândut materiale pornografice cu minori.

Anchetatorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Sălaj arătau, la acea dată, că Rudolf Markus Roth a mai fost închis, în Germania, după ce autorităţile au dovedit că a abuzat sexual mai mulţi minori, pe care i-a racolat prin intermediul unor cursuri de karate care aveau loc la o unitate de învăţământ.

Ulterior, Rudolf Markus Roth a venit în România şi a ţinut cursuri la Liceul Teoretic German „Johan Etteinger” din Satu Mare, unde, în 2007, a început să facă primele filme cu caracter pornografic, în care au fost implicaţi minori îmbrăcaţi.

Tot în 2007, bărbatul a fost contactat de o firmă din Canada, care i-a cerut să realizeze, contra cost, filme cu caracter pornografic cu minori dezbrăcaţi. Primele astfel de producţii au fost realizate în Satu Mare, în 2008, filmele fiind netitrate. Firma din Canada difuza filmele pe internet, bărbatul primind pentru fiecare film 1.000 de dolari. În 2009, firma respectivă i-a cerut germanului să subtitreze toate filmele în limba engleză, astfel că acesta şi-a găsit un complice în Satu Mare.

Anchetatorii români au stabilit că Roth vindea filmele realizate cu copiii români firmei din Canada, care le difuza apoi pe diferite site-uri cu conţinut pornografic.

Acesta ar fi realizat aproximativ 100 de filme cu caracter pornografic, victimele sale fiind copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, toţi elevi la o şcoală din Zalău. Roth îşi primea banii prin transfer bancar, în diferite bănci din Ungaria, arătau anchetatorii.

În noiembrie 2010, Markus Rufolf Roth a fost trimis în judecată, alături de Jozsef Adam Udvari, pentru pornografie infantilă. Pe 17 decembrie 2010, Roth a fost condamnat de magistrații Tribunalului Sălaj la trei ani de închisoare cu executare, iar Udvari a primit o pedeapsă de doi de ani închisoare cu executare. În martie 2011, Curtea de Apel Cluj a menţinut sentinţa în cazul celor doi.

Procurorul şef din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, Dan Buduşan, declara, în august 2010, că astfel de materiale au fost filmate în Satu Mare, în 2009, dar, după ce mai mulţi părinţi au început să aibă suspiciuni legate de atitudinea şi comportamentul schimbat al copiilor, cetăţeanul german s-a mutat la Zalău, unde a închiriat, în luna septembrie a aceluiaşi an, sala de sport de la Şcoala Gimnazială „Porolissum” în vederea susţinerii unor cursuri de karate.

Buduşan preciza că aceste cursuri erau gratuite, pentru a putea racola copii şi pentru a-i filma. El arăta că au fost identificaţi opt copii din Zalău, toţi băieţi, care apăreau în filme cu caracter pornografic, pe care cetăţeanul german le numea „filme cu caracter naturist”.

În filmele găsite în urma percheziţiei făcute atunci la domiciliul bărbatului apar şi fetiţe de opt-zece ani, filmate în localităţi rurale din judeţul Satu Mare. Fetiţele erau agresate de băieţi de 12-14 ani, fiind strânse de gât, multe din ele fiind ulterior filmate în stare de leşin.

„Copiii nu povesteau nimic părinţilor, întrucât cetăţeanul german îi sfătuia mereu să nu povestească nimic despre filme şi să nu recunoască nimic în faţa poliţiştilor, în cazul în care sunt descoperiţi, motivând că toate filmele sunt absolut fireşti. După ce le-am comunicat părinţilor de adevărata faţă a cazului, toţi au fost şocaţi, spunând că nu bănuiau nimic, tocmai pentru că instructorul de karate se comporta foarte frumos cu minorii”, spunea procurorul Dan Buduşan.

Pentru că filmele erau trimise în Canada, informaţiile au fost transmise de anchetatorii români şi autorităţilor din această ţară, care au declanşat o anchetă.

Poliţia canadiană a anunţat joi că a desfiinţat o vastă reţea de pedofilie care a dus la arestarea a 348 de persoane în întreaga lume.

R.D.