9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 7:55
No menu items!

Război în coaliția de guvernare. Liderii PNL îl critică dur pe ministrul USR-PLUS al Sănătății, Vlad Voiculescu

spot_img

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan este al doilea lider important al liberalilor, care îl atacă dur, în ultimele zile, pe Vlad Voiculescu, ministrul USR-PLUS al Sănătății. Primele critici au venit din partea primarului de la Cluj, Emil Boc, susținut și de alți lideri ai formațiunii, care a atras atenția că în ordonanța de urgență pentru campania de vaccinare se „pasează” primarilor toate cheltuielile privind centrele de vaccinare, fără fonduri alocate de la Ministerul condus de Voiculescu.

Europarlamentarul Rareș Bogdan i-a scris ministrului Sănătății un mesaj în care îi cere să treacă la demiteri, în cazul bătrânului care a stat ore întregi căzut într-o sală de așteptare a spitalului Corabia, fără să primească ajutor.

„Vlad, amândoi am intrat in politica pentru a schimba lucrurile in bine in țara asta (…) Ești obligat sa acționezi urgent și sa îl demiți pe managerul spitalului din Corabia, pe Șeful DSP Olt și sa faci tot ce se poate pentru a scoate definitiv din sistemul de sănătate asa zisul “cadru medical” care apare in imagini. Stiu ca poți sa o faci și sper sa o faci. Sunt convins de asta, mai ales pentru ca in alte cazuri, fără nicio analiza, au fost schimbați manageri, unii chiar foarte performanți, de unități spitalicești…, fiind înlocuiți peste noapte… tot in mandatul tău, Draga Vlad. Dacă vei face Comitete și Comitii pe cazul “Corabia”, subiectul se va uita și ticăloșii vor scapa, la fel ca alții. Hai sa încercam sa nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele in noi”, mai scrie Rareș Bogdan, făcând aluzie la prima reacție a ministrului în acest caz, când a a nunțat că trimite Corpul de Control la Spitalul din Corabia.

Luni la ora 11, ministrul a postat pe rețeaua de socializare rezultatele verificărilor de la Corabia.

„Verificarea echipei de control a DSP s-a încheiat astăzi dimineață la orele 02.00 și a fost înaintată Corpului de Control al ministrului Sănătății.

Au fost decise următoarele măsuri:
1. Amendă comtravențională medicului de gardă în valoare de 6000 lei în conformitate cu HG 857/2011, art. 26 litera b “refuzul acordării asistenței medicale de urgență unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau CPU”;
2. Amendă contravențională asistentei medicale în valoare de 3000 lei în conformitate cu art. 32, litera k “nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar”;
3. Avertisment pentru unitatea sanitară;
4. S-a dat termen imediat pentru discutarea cazului în comisia de etică a unității sanitare și luarea măsurilor care se impun;
5. S-a dispus refacerea și însușirea protocoalelor de lucru cu întreg personalul.”
 
Emil Boc, un alt lider important al PNL, nu contenește, de câteva zile, să arate că ordonanța de urgență privind campania de vaccinare este făcută prost – banii ar trebui alocați doar de primării, administrațiile locale fiind tratate „ca o Cenușăreasă”. Boc, care este și președintele Asociației Municipiilor din România spune că primarii ar trebui să înființeze și să doteze centrele de vaccinare anti-Covid-19 și să plătească și personalul.

”Discuția mea nu vizează persoana particulară a domnului Voiculescu, e raportul instituțional cu Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății trebuie să știe că nu poate trata administrațiile locale ca o Cenușăreasă, adică noi suntem la încasat și domniile lor la dispus. Într-o țară democratică europeană, nici un minister nu-și permite să aloce responsabilități administrației publice locale, fără să discute în prealabil cu aceștia și fără să aloce resursa financiară în vederea implementării acelei sarcini pe care o stabilește. E o chestie de respect instituțional”, a declarat Emil Boc.

Vlad Voiculescu a replicat că banii pentru organizarea centrelor de vaccinare anti-Covid-19 există la Ministerul Dezvoltării, dar Boc i-a spus că acest lucru trebuie specificat și în lege: ”Unde scrie asta? Poveștile-s povești, noi nu suntem povestitori, cei din administrația publică locală, noi suntem oameni de execuție, oameni pragmatici. Unde scrie acest lucru în textul Ordonanței, că există bani? Există bani probabil și în bănci, dar vreau să știm exact unde există banii, care-i mecanismul prin care se alocă, care-i valoarea în care ne putem încadra în cheltuieli. Nu scrie nimic în această Ordonanță de Urgență”.

Și șefa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Violeta Vijulie de la PNL, a comentat conflictul public dintre primarul Clujului, Emil Boc, și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Când am citit, părea un schimb de replici destul de echilibrat, totuşi, primarul Boc se evidenţia prin claritate şi argumentaţie. Când am ascultat înregistrarea, m-am îngrozit, pur şi simplu, cum ministrul sănătăţii ia în derâdere procesul de vaccinare, dar şi faptul că a aruncat în OUG prevederea că banii pentru centre trebuie să fie asiguraţi de primari, fără ca asta să fie legal şi fără să existe posibilitatea ca toţi primarii să poate face asta, chiar cu riscuri mari. NU a fost niciun „atac dur”! Au fost argumentele unui om raţional şi profesioniat împotriva unui om superficial şi ironic cu privire la pandemia care ne omoară rudele şi prietenii”, a scris pe pagina sa de Facebook Violeta Vijulie, care și-a încheiat mesajul spunând că „Dr. Nelu Tataru ar trebui să revină la minister”.