14.1 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 9:21
No menu items!

Putin, despre atacul asupra infrastructurii Ucrainei: „Nu este tot ce am fi putut face”

spot_img

Atacurile rusești asupra infrastructurii ucrainene de luni au fost în parte un răspuns la atacurile cu drone asupra flotei din Marea Neagră din weekend, a declarat președintele Vladimir Putin, indicând că ar putea urma și alte acțiuni.

Întrebat de un reporter dacă loviturile de luni au fost un răspuns la atacurile cu drone de sâmbătă din Crimeea, Putin a spus: „În parte este într-adevăr aşa. Dar nu este tot ce am putut face”, transmite CNN.

Rusia a lansat atacuri cu rachete asupra instalaţiilor de infrastructură din Kiev şi din alte oraşe ucrainene, lăsând părţi ale capitalei fără electricitate şi apă.

Când a fost întrebat despre posibilitatea unor discuţii de pace cu Ucraina, Putin a afirmat: „Nu este posibil”. ”Pentru a putea începe să facem propuneri la discuţii, mai întâi trebuie să aibă loc discuţiile. Iar aşezarea în prealabil pe masă a poziţiei de negociere nu este întotdeauna recomandabilă pentru a vă atinge obiectivele naţionale”, a spus el.

Liderul rus a acuzat Ucraina că a aruncat „la coşul de gunoi” acordul încheiat la Istanbul la începutul acestui an, în timp ce semna acordul privind exportul de cereale din Marea Neagră.

„Iar acum, în general, ei îşi interzic să discute cu noi. Ei bine, cum putem acum să discutăm despre posibile acorduri dacă nici măcar nu există dorinţa celeilalte părţi de a vorbi cu noi? Vom aştepta, poate se vor coace nişte condiţii necesare. Iar bunăvoinţa noastră este cunoscută – nu este supusă niciunei modificări şi îndoieli”, a adăugat el.

Preşedintele Vladimir Putin a mai declarat că Rusia îşi suspendă, dar „nu pune capăt” participării sale la acordul vital cu Ucraina privind exportul de cereale din Marea Neagră.

Decizia Rusiei a venit după „crearea unei ameninţări” la adresa coridorului umanitar, a declarat Putin în cadrul unei conferinţe de presă după întâlnirile cu liderii Armeniei şi Azerbaidjanului în oraşul Sochi din sudul Rusiei.

Sâmbătă, Rusia a anunţat că îşi suspendă implicarea în acordul mediat de ONU, considerat esenţial pentru a rezolva problema penuriei mondiale de alimente. Moscova a declarat că părăseşte acordul după ce a dat vina pe Ucraina pentru un atac cu drone asupra Crimeei sâmbătă. Kievul a acuzat Rusia că inventează „atacuri teroriste fictive” şi că foloseşte acordul ca „şantaj”.

                                                                                                                    Adina Silav