9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:11
No menu items!

PSD cere anchetă și se dezice de batjocorirea simbolurilor religioase în campania electorală

spot_img

”Partidul Social Democrat își exprimă indignarea față de campania murdară a Opoziției care folosește imaginea Sfântului Mântuitor Iisus Hristos în clipuri electorale, cu scopul de a ataca sau de a compromite PSD. Autorii acestei campanii mizerabile sfidează și batjocoresc credința creștină împărtășită de cea mai mare parte a cetățenilor români”, se arată într-un comunicat de presă emis de PSD marți, 14 iunie. 

Reprezentanții social democraților arată în același comunicat că după ce au folosit această imagine în sfintele zile ale Sărbătorii de Paști, când ”actorul care interpreta rolul Mântuitorului folosea expresii injurioase împotriva PSD, cei din Opoziție care se află în spatele acestei campanii incalificabile au schimbat abordarea și au difuzat recent, în mediul online, un alt videoclip în care actorul care îl interpretează pe Iisus Hristos enunță mesaje de susținere în favoarea PSD, cu scopul evident de a îndrepta oprobriul public împotriva Partidului Social Democrat”.

”PSD solicită autorităților în drept să declanșeze imediat o anchetă pentru a-i identifica pe cei care au folosit numele și sloganul PSD în această campanie murdară. Dincolo de folosirea ilegală a identității PSD, considerăm că această campanie josnică și ticăloasă reprezintă o ofensă gravă împotriva credinței poporului român și se circumscrie infracțiunilor contra libertății religioase, prevăzute în Codul Penal”, se mai arată în comunicatul de presă emis de PSD. 

Andrei Tudor