9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 6:45
No menu items!

Propunere în Justiție: Judecătorii din Constanța propun ETAPIZAREA pensionarilor speciali

spot_img

Adunarea Generală a Judecătorilor din Constanța a adoptat, miercuri, o hotărâre care prevede o soluție pentru pensionările pe bandă din sistemul de Justiție: etapizarea pensionărilor.

„Cu majoritate de voturi, emiterea unui punct de vedere ca o eventuală modificare a legii prin instituirea unei vârste legale de pensionare să facă obiectul unei reglementări cu caracter gradual, etapizat, care să evite disfuncţiile şi inechităţile din sistemul judiciar, cu asigurarea previzibilităţii şi respectării statutului constituţional al magistraţilor, în mod similar cu majorarea graduală a vârstei standard de pensionare ce s-a realizat în sistemul public de pensii (prin stabilirea vârstei de pensionare raportat la luna şi anul naşterii asiguratului şi pentru o perioadă de timp mai îndelungată”, se arată în Hotărârea Judecătorilor din Constanța.

În privința limitei impuse în noul proiect al pensiilor speciale, pentru vârsta de pensionare, judecătorii au emis punct de vedere nefavorabil.

,,Cu unanimitate de voturi, emiterea unui punct de vedere nefavorabil propunerii de modificare a art.211 din Legea nr.303/2022, în sensul că se impune eliminarea oricărei condiţii privind limita de vârstă pentru acordarea pensiei de serviciu, iar în subsidiar, se impune ca orice modificare legislativă cu privire la acest aspect să fie aplicabilă exclusiv pentru viitor, respectiv pentru magistraţii care vor intra în profesie ulterior modificării legii, fără a afecta drepturile judecătorilor aflaţi în funcţie”, a mai transmis Adunarea Generală a Judecătorilor.

M. Nedelcu