32.3 C
București
miercuri, 28 iulie 2021 - 13:31

Proiectul lui Tăriceanu pentru România: A șaptea putere economică a Europei

spot_img

Președintele PLR s-a lansat oficial, vineri, în cursa pentru Cotroceni

tariceanu plr

Președintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu-Tăriceanu, și-a lansat, vineri, la Palatul Parlamentului, candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, sub sloganul “De partea ta”. Fostul premier candidează în calitate de independent la Președinția României.

Evenimentul de lansarea a candidaturii lui Călin Popescu-Tăriceanu, care a avut loc începând cu ora 16.00, la Palatul Parlamentului, în Sala A.I. Cuza, a debutat cu intonarea Imnului României de către Marcel Pavel.

Președintele Senatului și-a prezentat, vineri, proiectul politic – “România, a șaptea putere a Europei”. Fostul premier a precizat că dorește să realizeze o nouă economie prin cultură și progres individual, cu un proiect de țară onest și credibil.

Candidez la funcția de Președinte al României în numele valorilor liberale, ca un continuator legitim al liberalismului modernizator și reformator care a construit România modernă. Liberalismul este singura viziune ce își afirmă încrederea în universalitatea, durabilitatea și actualitatea valorilor liberale. Pentru mine, primatul libertății individuale reprezintă fundamentul oricărei organizări politice, sociale, economice și culturale democratice (…) Ca președinte voi respecta această țară, istoria sa, amintirea înaintașilor noștri și pe români. Voi respecta legile și Constituția țării. Voi respecta limba română și cultura națională. Voi respecta munca generațiilor de azi și de ieri. Președintele nu este angajatul grupurilor de interese, ci este angajatul cetățenilor și trebuie să fie de partea lor. Vreau ca România să devină a șaptea putere a Europei. România are nevoie de acest proiect, am dovedit ca premier că pot duce România spre bunăstare.

Călin Popescu-Tăriceanu
președintele PLR

Călin Popescu-Tăriceanu şi-a depus, pe 22 septembrie, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură la Preşedinţia României, cu peste 272.000 de semnături.

D.M.