11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 23:01
No menu items!

Prof. Cherecheș explică toate controversele legate de vaccinul anti-COVID

spot_img

Vaccinul cu ARN nu ne schimbă ARN-ul și nici nu este produs și testat utilizând țesuturi fetale, spune profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș, de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj, care răspunde unor întrebări care stau pe buzele multor persoane.

Profesorul Răzvan Cherecheș spune că nu este posibil ca vaccinurile cu ARN să schimbe ADN-ul unei persoane, scrie mediafax.ro.

„Vaccinurile Pfizer și Moderna folosesc ARN mesager (un fragment mic din materialul genetic al virusului), care nu ajunge nicăieri în apropierea ADN-ul nostru și nu are cum să modifice ADN-ul nostru”, spune profesorul.

Acesta mai spune nu este adevărat că vaccinurile Pfizer și Moderna au fost dezvoltate și testate utilizând țesuturi fetale, spunând că acestea au fost produse și testate fără să fie utilizate celule umane.

Răzvan Cherecheș explică de ce trebuie purtată masca și după vaccinare.

„Va fi nevoie să continuăm cu toții să purtăm masca până la atingerea imunității de grup (cel mai probabil în vara-toamna anului viitor)”, spune profesorul clujean.

La întrebarea dacă este adevărat că vaccinurile Pfizer și Moderna pot avea efecte secundare foarte serioase pe termen lung, profesorul Cherecheș spune că „nu știm care sunt efectele secundare pe termen lung, pentru că încă nu a fost nimeni vaccinat de suficient timp (maxim 4 luni – cei din trialul 3). Din cei vaccinați până acum (~500.000) nu a fost semnalat niciun efect secundar serios, cu excepția a foarte puține (8) cazuri de alergie severă (toate tratate pe loc). Sunt șanse mari ca o parte dintre noi să experimenteze efecte secundare moderate (durere la locul injectării, febră ușoară, oboseală) – acestea vor dispărea fără tratament în 1-3 zile. Este foarte puțin probabil ca aceste vaccinuri să aibă efecte adverse pe termen lung”, spune Cherecheș.

Profesorul în sănătate publică explică dacă poate fi vaccinate femeile gravide.

„Femeile gravide sau care alăptează nu au făcut parte din trialul de fază 3 a vaccinurilor Pfizer sau Moderna. Asociația Americană a Obstetricienilor și Ginecologilor recomandă vaccinarea femeilor gravide și a femeilor care alăptează. De discutat și urmat recomandarea medicului vostru”, spune el.

Copiii sunt categoria cu cel mai mic risc și nu este prioritară vaccinarea lor, mai spune profesorul de sănătate publică.

„Încă nu (trebuie vaccinați – n.r.). Copiii sunt categoria cu cel mai mic risc, deci nu sunt o prioritate. Plus că nu au fost incluși copii sub 16 ani în trialul de fază 3 a vaccinurilor Pfizer și Moderna. Au fost pornite recente trialuri în care sunt au fost incluși copii între 12-16 ani, vom afla rezultatele până când va veni rândul grupei de prioritate în care sunt copiii”, spune profesorul.

Răzvan Cherecheș a răspuns și unei alte întrebări, dacă cei trecuți prin infecția COVID-19 mai trebuie să se vaccineze.

„Recomandările actuale sunt ca fiecare adult să fie vaccinat, în cele din urmă – imunitatea dată de vaccin se pare că este mai stabilă și mai puternică decât imunitatea naturală. Cu toate acestea, cel mai probabil că cei care au trecut deja prin infecție vor avea un nivel de prioritate extrem de scăzut”, răspunde Cherecheș.

El răspunde și unei întrebări mai amuzante, aceea dacă este adevărat că o parte din informațiile de pe Facebook despre COVID-19, cele care includ cuvintele cip, 5G, Bill Gates, tumori ca urmare a vaccinului, sunt bazaconii vehiculate de oameni care nu înțeleg biologia. Răzvan Cherecheș răspunde simplu: „Da”.