19.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 11:01
No menu items!

Primarul Nicușor Dan știe de existența țânțarilor purtători de West Nile: „Există țânțarul, dar nu există persoane îmbolnăvite”

spot_img

Primarul Capitalei Nicușor Dan confirmă prezența în Capitală a țânțarilor purtători ai virusului West Nile, a căror înțepătură poate fi deosebit de periculoasă. Primarul a precizat, vineri, că țânțarul există, însă, nicio persoană nu este infectată în acest moment și dă asigurări că se face o monitorizare permanentă, deși recunoaște că tratamentele împotriva insectelor sunt mult în urmă.

„Există țânțarul, dar nu există persoane îmbolnăvite în momentul acesta, ca să fim preciși. Monitorizarea este în permanență, și atât cât populația persistă, tratamentul este intens pe ei. Pentru moment, ce este pozitiv se referă la țânțari. Nu există vreun caz de infectare cu acest virus la bucureșteni”, a declarat, vineri, primarul Nicușor Dan.

Prezența țânțarului purtător al virusului West Nile a fost semnalată în zona Splaiul Independenței, zona cuprinsă între Eroilor și Universitate, parcurile Cișmigiu și Izvor și cartierul Crângași.

„Atât Institutul Cantacuzino cât şi noi avem acele capcane pentru ţânţari care ne pot spune care sunt speciile care circulă în anumite zone ale Bucureştiului şi faţă de sesizările de la Institut privind zona Eroilor şi zona Crângaşi, am identificat acolo”, a spus primarul general

Primăria Capitalei a anunțat, joi, că a intensificat, prin Compania Eco-Igienizare, tratamentele de combatere a țânțarilor în zonele în care s-a semnalat prezența virusului West Nile la acest insecte. Pe de altă parte, primarul general recunoaște că există o întârziere mare în ce privește tratamentul împotriva insectelor.

„Tocmai pentru că au fost întârzieri, ritmul pentru tratament va fi mai mare. În anii trecuţi erau 7 tratamente pentru ţânţari, acum se vor face 14 şi acum suntem la al 5-lea.”, a declarat Nicuşor Dan.

Infecţia cu virusul West Nile provoacă boli de gravitate medie, dar la unele persoane cu imunitate deficitară, copii, bătrâni se pot dezvolta boli grave de tipul meningitelor sau meningo-encefalitelor, a căror mortalitate poate atinge sau depăşi 10% dintre cazuri.