11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:40
No menu items!

Ponta, la Curtea Constituțională privind reprezentarea României la Consiliul European

spot_img

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că a cerut Curţii Constituţionale să stabilească, pentru viitorul preşedinte şi pentru viitorul prim-ministru, un cadru foarte clar de acţiune privind participarea la CE, pentru evitarea altor conflicte

Ponta_Victor_SZ

Premierul Victor Ponta a mers, miercuri, la Curtea Constituţională a României (CCR) pentru a-şi susţine punctul de vedere în cazul sesizării privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Preşedinţie, referitor la reprezentarea României la Consiliul European din iunie.

La plecarea de la CCR, Ponta a precizat că există o decizie de anul trecut a Curţii Constituţionale, cu numărul 449, privine relaţia de cooperare în domeniul afacerilor europene, care stabileşte că puterea de apreciere a preşedintelui nu este una nelimitată sau arbitrară, ci trebuie să ţină cont de anumite criterii obiective precum autoritatea cea mai bine poziţionată în raport de subiectul abordat, iar poziţia să fie legitimată de un punct de vedere concordant cu cel al Parlamentului.

Eu, înainte de a propune comisarul european, voi merge în Parlament. Dacă preşedintele merge şi propune la Consiliul European să luăm portofoliul X pentru Ion Ionescu, eu nu o să implementez acea decizie, pentru că nu îmi este opozabilă. Deci, dacă eu sunt cel care trebuie să desemnez comisarul, mi se pare normal să fiu cel care participă la negocieri, că altfel negociază preşedintele ceva ce trebuie să fac eu, ceea ce sigur că nu funcţionează.

Victor Ponta
premier

El a precizat astfel că doreşte ca judecătorii CC să stabilească foarte clar obligaţia actorilor instituţionali de a respecta această decizie.

Curtea Constituţională ia în discuţie, miercuri, sesizarea formulată de Victor Ponta, în care acesta solicită să fie constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedinte, să se constate că acest conflict este generat de acţiunile concrete ale preşedintelui prin care îşi „arogă atribuţii şi competenţe” care, potrivit Constituţiei, aparţin Guvernului şi să stabilească faptul că preşedintele trebuia să-i delege prim-ministrului atribuţia de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie 2014.

R.D.