15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:21
No menu items!

Ponta, Gorghiu și Predoiu – contre pe Facebook pe tema guvernării

spot_img

În timp ce președintele PSD susține că nu crede că PNL este pregătit să preia guvernarea, co-președintele și prim-vicepreședintele PNL spun că actualul premier se agață de funcție

ponta_victor

„Vom rămâne la guvernare până la alegerile din 2016 și atât timp cât avem majoritate parlamentară. Nu mi-e teamă de trădări și nu am niciun element în acest sens!”, a scris Victor Ponta, premier și președinte PSD într-o postare pe Facebook, după ce a arătat că, în opinia sa, PNL nu este pregătit să preia guvernarea. În replică, tot pe Facebook, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, şi prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu susţin că actualul prim-ministru se  „agaţă” de funcţie, fiind „marioneta” baronilor locali şi devenind, astfel, „problemă de securitate naţională”.

Victor Ponta consideră că toţi trebuie să plătească preţul politic al rezultatelor în alegeri, mai puţin domnia sa. Ponta nu doar că nu mai este susţinut de majoritatea formată ca urmare a votului dat de cetăţenii României, în 2012, dar nu mai beneficiază nici de încrederea, în general, a românilor, lucru dovedit de scrutinul prezidenţial din 2014 şi nu numai„, a afirmat Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook.

Liderul PNL apreciază faptul că „Victor Ponta a terminat evaluarea performanţelor sale guvernamentale, politice, electorale şi este în măsură, acum, să facă o analiză şi asupra opoziţiei”.

Spre deosebire de domnia sa, eu nu îi înţeleg disperarea cu care se agaţă de funcţii. Este un lider tânăr, are timp să mai ocupe funcţii, dacă va reuşi, printr-o schimbare reală, să recâştige încrederea electoratului. Ar putea începe prin îndepărtarea baronilor PSD, care sunt, în continuare la butoanele deciziei politice şi guvernamentale„, scrie Gorghiu.

La rândul lui, Cătălin Predoiu susţine că „foamea de putere şi frica de baroni îl ţin pe Ponta agăţat de scaunul de la Palatul Victoria”.

În plus, prim-vicepreşedintele PNL arată că „orice român care îşi iubeşte ţara are datoria morală să-i ceară demisia” premierului Victor Ponta. „Fiecare zi şi fiecare minut pe care îl Ponta îl mai petrece în scaunul de prim-ministru se transformă într-o problemă de securitate naţională pentru România”, mai afirmă Predoiu.