16.5 C
București
miercuri, 8 mai 2024 - 4:41
No menu items!

Poliția de Frontieră: Primarul Cătălin Cherecheș a fugit din țară cu un taxi, cu buletinul unui văr

spot_img

Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv, vineri, la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire, a ieşit din ţară vineri la ora 7.49, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude, a anunţat sâmbătă chestor de poliţie Victor Ştefan Ivascu, şeful Poliţiei de Frontieră.

„Scenariul” prezentat sâmbătă de oficiali ai Poliţiei arată că fostul primar Cătălin Cereches a ieşit din țară vineri, la ora 7.49, prin punctul de trecere a frontierei de la Petea, folosind identitatea unei rude, un văr primar. El a ieşit într-un taxi, fostul edil fiind pasagerul şi prezentând o carte de identitate a vărului său, care locuieşte într-un stat din Europa. 

Potrivit șefului Poliției de Frontieră, un poliţist de frontieră român şi unul maghiar, ambii aflaţi în afara tonetelor, au confruntat imaginea din actul de identitate cu cea a pasagerului şi au permis intrarea autovehiculului în Ungaria.

De altfel, a fost declanşată cercetarea faţă de agentul de poliţie de fontieră român care a verificat documentele lui Cherecheş fără a sesiza că actul este al altcuiva.

Cherecheș a plecat cu taxiul

Responsabilii Poliţiei de Frontieră au declarat că edilul Cătălin Cherecheș a ieşit din țară cu un taxi şi că se afla pe locul din dreapta şoferului.

În plus, au precizat că documentul prezentat la control a fost unul real, nu unul falsificat şi că asemănarea dintre Cherecheş şi cel al cărui document l-a utilizat – și care îi este văr – este foarte mare.

Reprezentanţii Poliţiei precizeazăm însă, că această asemănare „nu scuză” faptul că poliţistul nu a observat că nu este persoana din cartea de identitate prezentată. ”Are o experienţă foarte bună – 21 de ani de experienţă, cu multe depistări şi multe realizări”, a spus șeful Poliției de Frontieră despre poliţistul care a făcut controlul la ieşirea din ţară în cazul fostului edil.
 
Chestorul Ivașcu a precizat că imaginile captate în punctul de trecere a frontierei nu permit stabilirea „în mod clar şi neechivoc” a identităţii persoanelor care trec frontiera.
 
„Dacă poliţistul de frontieră ar fi avut dubii privind identitatea, aşa cum credem că ar fi trebuit, era trecut în linia a doua de control şi acolo era stabilită identitatea. Desigur că, în fiecare punct de trecere a frontierei, există linia a doua de control şi sunt aceste mijloace la dispoziţie. (…)Problema este că persoana căutată nu a venit sub numele Cherecheş Cătălin, a venit cu un alt document şi în acel document era numele unei persoane asupra căreia nu exista niciun consemn”, a mai precizat șeful Poliției de Frontieră.
 
Conform acestuia, împotriva fostului edil vor fi formulate noi acuzații: trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea.

 

Raluca Dan