9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 6:30
No menu items!

Ploile continuă și miercuri. MAI: Cinci persoane salvate din situații critice în noaptea de marți spre miercuri

spot_img

Cinci persoane au fost salvate din situații critice în noaptea de marți spre miercuri și nu au fost înregistrate victime sau efecte grave ale fenomenelor meteorologice, precizează reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă.

Potrivit MAI, în urma unei ședințe operative pe care ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a avut-o cu șefii structurilor MAI și reprezentanții ministerelor și instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, în cursul nopții trecute toate autoritățile locale au fost mobilizate pentru prevenirea unor situații de risc pentru populație.

Astfel, aproape 4.000 de pompieri, polițiști și jandarmi au acționat cu peste 1.300 de mijloace tehnice în 22 de localități din 10 județe, afectate de fenomenele meteorologice periculoase.

Angajații MAI au intervenit pentru evacuarea din locuințele izolate a două persoane din județul Bacău și salvarea altor trei care necesitau asistență medicală de urgență, din același județ. Un caz deosebit a fost înregistrat în comuna Cașin (Bacău), unde satul Curița a fost complet izolat, pentru aproximativ trei ore, din cauza revărsării apelor și colmatării podului pe care se face accesul în localitate, situația fiind remediată după intervenția efectivelor MAI, se spune în comunicat.

Potrivit avertizărilor emise de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, miercuri dimineață, la ora 9.00, a expirat Codul Roșu de inundații emis pentru cursuri ale unor râuri din județul Vrancea. MAI atenționează că se mențin însă avertizări de Cod portocaliu de ploi până la ora 15.00 și Cod galben de ploi până la ora 21.00, pentru mai multe zone din țară.

În acest context, ministrul Petre Tobă a cerut miercuri dimineață șefilor structurilor operative ale MAI să fie în continuare vigilenți și să aibă forțe de rezervă pregătite să intervină rapid în cazul situațiilor de urgență care ar putea pune în pericol viața și siguranța cetățenilor, mai precizează oficialii MAI în comunicatul de presă.

Potrivit MAI, structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au colaborat foarte bine la nivel local cu toate instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, iar în localitățile unde riscul de inundații a fost depășit se acționează deja pentru evacuarea apei din curțile și subsolurile inundate și pentru decolmatarea fântânilor.

R.D.