11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 2:28
No menu items!

Ploi torențiale, vijelii și grindină în aproape toată țara

spot_img

Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi, la ora 3.00

Cod Galben de ploi în opt judeţe din Moldova, din această seară până vineri dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marți o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă începând de miercuri, de la ora 12.00 până joi, la ora 03.00.

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, care vor avea trecător aspect de vijelie.

Potrivit ANM, ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 litri/metrul pătrat şi, izolat, 30 – 40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului.

Pe arii restrânse va cădea grindină. În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii.

R.D.