15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 0:47
No menu items!

Plângere penală împotriva Guvernului Ciolacu dacă va comasa alegerile europarlamentare cu cele locale

spot_img

Preşedintele partidului Forţa Dreptei Ludovic Orban a anunţat că, în cazul în care membrii Guvernului Ciolacu, vor adopta ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului administrativ şi de comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale pe 9 iunie, atunci va face plângere penală împotriva tuturor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCj).

„Comasarea localelor cu europarlamentarele, devansarea alegerilor prezidenţiale şi fixarea unei date scoase din burtă care obligă la o campanie electorală exact în perioada în care cei mai mulţi români sunt plecaţi în concedii, legalizarea traseismului politic etc. reprezintă adevărate atentate la democraţie”, mai spune Orban care a adăugat că această OUG ar fi neconstituţională.

„Din surse demne de încredere am aflat că PSD şi PNL au decis în spatele uşilor închise să dea liber traseismului politic al aleşilor locali. Adică să permită aleşilor locali care au fost aleşi pe listele unui partid în mandatul 2020-2024 să nu îşi piardă mandatul dacă vor candida la alegerile locale din 2024 pe listele altui partid. Tot ce face această coaliţie antidemocratică în materie de organizare a alegerilor este scandalos şi ar trebui să provoace o revoltă în întreaga societate. Comasarea localelor cu europarlamentarele, devansarea alegerilor prezidenţiale şi fixarea unei date scoase din burtă care obligă la o campanie electorală exact în perioada în care cei mai mulţi români sunt plecaţi în concedii, legalizarea traseismului politic etc. reprezintă adevărate atentate la democraţie”, a scris Ludovic Orban, joi pe Facebook.

Liderul partidului Forţa Dreptei a reamintit, cu privire la traiseismul politic, „rău famata OUG 55, adoptată de guvernul Ponta în 2014, care a determinat migraţia către PSD a aproape 500 de primari ai altor partide politice în pragul alegerilor prezidenţiale, primari momiţi cu proiecte finanţate din bani publici prin PNDL1. Această ordonanţă a provocat o fraudă electorală de proporţii la prezidenţiale”.

„Îi anunţ pe membrii cabinetului Ciolacu că, dacă vor adopta o astfel de ordonanţă neconstituţională, voi formula plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva tuturor membrilor guvernului care semnează această ordonanţă şi, evident, în primul rând împotriva premierului Ciolacu”, a conchis Ludovic Orban.

„Cei 500 de primari traseişti au transferat către candidatul prezidenţial Victor Ponta, premier în exerciţiu, sute de mii de voturi. La vremea respectivă, după trecerea prin parlament a OUG 55, parlamentarii PNL au atacat la CCR legea de adoptare a ordonanţei, care a fost declarată neconstituţională”, a mai spus Orban.

El i-a anunţat pe membrii Guvernului Ciolacu că, îjn cazul în care adoptă o astfel de ordonanţă care este neconstituţională, atunci va formula o plângere penală la PÎCCJ împotriva tuturor celor din Executiv care semnează acest proiect de act normativ şi, bineînţeles, împotriva premierului PSD.

D.Constantin