10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 5:32
No menu items!

Piaţa imobiliară, în declin. Vânzările de case şi terenuri sunt în scădere

spot_img

Un număr de 33.274 de imobile au fost vândute, în ianuarie, la nivelul întregii țări, cu 26.590 mai puține față de luna decembrie, arată datele publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Potrivit sursei citate, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna ianuarie este cu 6.236 mai mic față de perioada similară a anului 2022.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în ianuarie 2023, în București – 6.945, Brașov – 1.928 și Ilfov – 1.458. Pe de altă parte, județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 174, Covasna – 180 și Olt – 184.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în ianuarie 2023, a fost de 16.389, cu 364 mai mic față de ianuarie 2022. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 3.830, Tulcea – 1.192 și Constanța – 948. La polul opus se află județele Covasna – 31, Gorj – 33 și Bistrița Năsăud – 48.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în prima lună a anului 2023 sunt Dolj – 554, Buzău – 435 și Brăila – 396, precizează reprezentanţii Agenției.

                                                                                                                  Adina Silav