14.8 C
București
joi, 9 mai 2024 - 0:34
No menu items!

Panică printre bugetari: posturile de conducere se reduc cu 30%. Dispare funcţia de şef de birou. O direcție generală, minim 40 de angajați

spot_img

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat miercuri, mai multe măsuri, printre care desfiinţarea funcţiilor de şef de birou, cumularea sporurilor în sectorul public, dar și reducerea secretarilor și subsecretarilor de stat cu 20%.

În urma unei ședințe cu premierul Marcel Ciolacu, ministrul Boloş a anunţat măsurile fiscale pentru a acoperi gaura bugetară, precizând că acestea sunt gândite pe patru paliere.

Şeful de la Finanţe a vorbit, printre altele, despre desfiinţarea funcţiilor de şef de birou şi reducerea procentului de la 12% la 8% din numărul total de posturi, acest lucru însemnând reducerea şefilor cu 30%.

În ce priveşte cumulul sporurilor în sectorul public, acesta nu mai poate să depăşească salariul de bază, a mai spus Boloş.

Veşti proaste pentru bugetari nu se opresc aici. MInistrul a declarat că va rămâne doar voucherul de vacanţă, se elimină indemnizaţia de vacanţă şi se limitează cuantumul pentru beneficiari la sub 10.000 lei brut.

Indemnizaţia de hrană costă statul român trei miliarde de lei şi se acordă fără limită şi fără plafon, ceea ce nu este normal, a mai precizat ministrul.

„Primul pas il face statul pentru ceea ce înseamnă partea de reduceri de cheltuieli publice și pentru ceea ce înseamnă utilizarea eficientă a banilor publici.

Aşa cum a anunţat domnul prim-ministru, vorbim de un plan de reducere a cheltuielilor publice, care are două componente majore – prima este cea legată de performanță și cea de-a doua componentă este disciplina financiară în utilizarea banilor publici.

Aceste principii au fost agreate la nivel de Coaliție și în baza lor s-a elaborat planul de măsuri fiscale.

Boloș a mai anunțat reducerea numărului de secretari și subsecretari de stat cu 20%

Ministrul Marceş Boloș a mai anunțat reducerea numărului de secretari și subsecretari de stat cu 20%, măsură decisă la nivelul coaliției de guvernare.

„Reducerea numărului de posturi vacante: avem în evidență 204.000 funcții vacante. Nu va putea putea funcționa un serviciu dacă nu sunt minim 10 persoane în subordine, minim 20 într-o direcţie, minim 40 într-o direcţie generală.

Nu va funcționa o direcție generală dacă nu sunt minim 40. Astfel funcția de șef de birou se desființează”, a mai spus Marcel Boloș.

Boloș a mai spus și că de la 1 ianuarie 2025 va avea loc descentralizarea serviciilor publice de la nivel central: direcțiile de sport, cultură, DSP, inspectoratele școlare. Până la această dată transferul către autoritățile județene se va realiza treptat.

D.Constantin