28 C
București
sâmbătă, 28 mai 2022 - 14:24
No menu items!

Palatul prezidenţial de la Damasc a fost atacat cu obuze

spot_img
Palatul prezidenţial de la Damasc a fost atacat cu obuze
foto: romanian.ruvr.ru

Două obuze de mortier au vizat Palatul prezidenţial din Damasc marţi, pentru prima dată de la debutul conflictului în Siria în urmă cu aproape doi ani.

Proiectilele au căzut în faţa a două spitale, la o distanţă de câteva sute de metri de Palatul prezidenţial, situat în vestul Damascului.

Armata Siriană Liberă (ASL), principală componentă a insurecţiei, formată din militari dezertori şi civili înarmaţi, a revendicat aceste tiruri pe pagina sa de Facebook.

Trupele guvernamentale resping de luni de zile tentativele insurgenţilor de a intra în Damasc, lansând atacuri aeriene şi terestre asupra centrelor de rezistenţă situate la periferia capitalei siriene.

Totodată, la Alep, cel puţin 31 de persoane, între care 14 copii, au fost ucise şi câteva zeci rănite de explozia unei rachete sol-sol, produsă luni seara în cartierul Jabal Badro, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH, cu sediul la Londra).

C.I.