15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:12
No menu items!

Pacienții non-COVID, obligați să își facă testul coronavirus, pe banii lor, la internarea în spital

spot_img

Asociația Pacienților din România susține că a primit reclamații privind bolnavii non-COVID, care au fost reprimiți în spitale, dar li s-a cerut să își facă pe cheltuiala proprie, testul pentru noul coronavirus, pentru a fi primiți în unitatea medicală.

Regulile Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) stabilesc clar că toţi pacienţii cronici beneficiază de aceste teste în mod gratuit, astfel că aceste condiții de testare constituie un abuz, avertizează Asociația. 

La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat un Ordin prin care a stabilit că activitatea în unităţile medicale, precum şi activitatea în ambulatorii se poate relua. Documentul prevede că spitalele care asigură asistenţă medicală pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2 pot asigura, cu avizul direcţiilor de sănătate judeţene, asistenţa medicală şi pacienţilor non-COVID-19 în condiţiile existenţei circuitelor funcţionale complet separate, fără a fi necesară externarea sau transferarea tuturor pacienţii internaţi către alte spitale. 

Asociaţiile pacienţilor din România reclamă însă că, în aceste zile, pacienţilor cronici chemaţi pentru tratament li s-a cerut să se prezinte cu testul pentru detectarea infecţiei cu noul coronavirus făcut. Nu ar fi vorba despre spitale anume, ci de medici care au cerut testele fără acordul unității medicale.

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a declarat că nu toate spitalele au beneficiat de donaţii sau nu au fonduri pentru a-şi procura teste pentru cei pentru care sunt nevoiţi să-i interneze, recomandările fiind ca aceştia să fie testaţi, astfel că li se spune pacienţilor să-şi facă aceste testări din buzunarul propriu.