15.4 C
București
joi, 2 mai 2024 - 10:33
No menu items!

Orban despre Ciucă și Ciolacu: ”sunt mai proşti decât prevede legea” şi sunt ”slugi nătânge, nişte marionete, nişte prăpădiţi”.

spot_img

Forţa Dreptei, fostul premier Ludovic Orban, a criticat, sâmbătă, actuala guvernare care a modificat legislaţia pentru a stabili data alegerilor locale în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul European şi a afirmat că România se confruntă cu un proiect anti-democratic. Orban i-a criticat şi pe liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, despre care a spus că ”sunt mai proşti decât prevede legea” şi că sunt ”slugi nătânge, nişte marionete, nişte prăpădiţi”, potrivit New.ro.

”Suntem în faţa unui an extrem de important pentru România. Este un an electoral care nu seamănă deloc cu alţi ani electorali. De data asta România este confruntată din nou, după 34 de ani, cu un proiect anti-democratic în care două clanuri care funcţionează pe principii mafiote vor să pună piciorul în gâtul cetăţeanului român, să îi răpească libertatea, să îi răpească drepturile, să îi răpească până şi dreptul de a alege liber cine să conducă localitatea, judeţil, România Mie nu îmi vine să cred că după 34 de ani de la Revoluţie, un Guvern în România poate să îndrăznească să anunţe că modifică legislaţia electorală cu 3 luni de zile înainte de alegeri, fără nicio consultare publică, prin ordonanţă de urgenţă, în condiţiile în care avem nu ştiu câte confirmări ale faptului că astfel de tentative reprezintă clar o tentativă de fraudă electorală, o tentativă de deturnare a votului cetăţenilor, o tentativă de a împiedica exercitarea liberă a votului cetăţenilor”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la Conferinţa Forţa Dreptei Bucureşti.

Potrivit lui Orban, motivele prezentate pentru schimbarea datei alegerilor locale sunt ”gogomănii”.

”Ce propun aceşti fricoşi care tot ce pun la cale, o pun la cale din frică, din teama de oameni, din teama faptului că mai devreme sau mai târziu, revolta împotriva nesimţirii lor se va manifesta. Propun nişte lucruri absolut inacceptabile. Cu trei luni înainte spun că data alegerilor va fi data de 9 iunie. Cum să iei o asemenea decizie? este o aberaţie. Evident, mandatul primarilor se termină începând cu 15 octombrie, de când au depus ei jurământul. Cum să faci alegeri cu 4 luni de zile înainte de expirarea mandatului primarilor, aleşilor locali în general? Ce motivaţie poţi să prezinţi în faţa opiniei publice? Cum să scrii într-un act normativ, în lista de motive, nişte gogomănii, nişte minciuni care nu au absolut niciun fel de legătură cu democraţia şi realitatea? Că de aia organizezi alegerile laolaltă, comasate, ca să îşi vină mai mulţi oameni la vot pentru asigurarea unei reprezentativităţi mai largi a României în Parlamentul European. Păi ce, dacă vin mai mulţi oameni la vot ne cresc numărul de europarlamentari? Tot 33 de europarlamentari avem. (…)”, a spus Orban.

Ludovic Orban mai spune că schimbarea datei alegerilor nu are nicio legătură cu extremismul.

”De ce vor ei să impună cetăţenilor români cânt să vină la vot şi mai ales să îo oblige să vină la vot în 9 iunie şi pe cei care votează pentru aleşii locali şi pe cei care votează pentru Parlamentul European? Credeţi cumva că o fac aşa cum o declamă, ca să lupte împotriva extremismului? Nu există minciună mai gogonată decţt asta. Vă spun eu că extremismul s-a cam dezumflat. Sigur că au atins un prag neaşteptat, dar în momentul de faţă exiact tot ce e umflat cu pompa… dacă vă aduceţi aminte de PRM după rezultatul extraordinar pe care l-au avut în anul 2000, până în 2004 s-au dezumflat exact ca un balon pe care îl umfli şi când îl laşi liber zboară în toate direcţiile”, a mai spus Orban.

D.Constantin