10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 3:20
No menu items!

VIDEO. O rachetă a căzut în Polonia și a ucis doi oameni. Reuniune de urgenţă a NATO

spot_img

Ministerul polonez de Externe a anunţat că „o rachetă de fabricaţie rusească” a ucis două persoane, marţi după-amiază, în satul Przewodów din estul ţării, aproape de graniţa cu Ucraina, şi ca urmare, ambasadorul rus la Varşovia a fost convocat pentru a da explicaţii, relatează „The Guardian”. NATO se reunește de urgență, la nivel de ambasadori, după ce Polonia a invocat articolul 4 al tratatului Alianței.

„La 15 noiembrie 2022, timp de mai multe ore s-a înregistrat un bombardament masiv asupra întregului teritoriu al Ucrainei şi asupra infrastructurii sale critice din partea forţelor armate ale Federaţiei Ruse. La ora 15:40, în satul Przewodów, a căzut o rachetă de fabricaţie rusească, ucigând doi cetăţeni ai Republicii Polone”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Lukasz Jasina.

Într-un comunicat al MAE polonez se precizează că ambasadorul rus în Polonia a fost convocat pentru a da explicaţii: „Ministrul Afacerilor Externe, Zbigniew Rau, l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Ministerul Afacerilor Externe şi a cerut imediat explicaţii detaliate”.

Reuniune de urgenţă a NATO

Liderii G7 organizează, miercuri, un summit de urgenţă ca răspuns la explozia din Polonia, a anunţat agenţia de presă Kyodo, citând o sursă guvernamentală japoneză, potrivit The Guardian. De asemenea, secretarul general al NATO va prezida o reuniune de urgenţă a alianţei.

Potrivit CNN, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va prezida, miercuri dimineaţă, la Bruxelles, o reuniune de urgenţă a ambasadorilor alianţei pentru a discuta „acest incident tragic”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu. 

Liderii mondiali sunt în curs de a organiza reuniuni pentru a discuta despre explozia fatală care a avut loc în estul Poloniei.

Presa poloneză a relatat că proiectilele au lovit o fermă de pe teritoriul membrului NATO, în apropiere de graniţa cu Ucraina, aproximativ în acelaşi timp în care Rusia a lansat cel mai mare val de atacuri cu rachete asupra oraşelor ucrainene în mai bine de o lună.

Biden afirmă că este „puţin probabil” ca racheta să fi fost lansată din Rusia

Preşedintele american Joe Biden a declarat că informaţiile preliminare sugerează că este puţin probabil ca racheta care a provocat explozia în Polonia să fi fost lansată din interiorul Rusiei, transmite CNN.

Vorbind cu reporterii după ce s-a întâlnit cu alţi lideri mondiali în Bali, Indonezia, preşedintele a fost întrebat dacă este prea devreme pentru a spune dacă proiectilul a fost lansat din Rusia.

„Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până nu investigăm complet”, a răspuns Biden.

El a adăugat că „este puţin probabil, având în vedere traiectoria, ca acesta să fi fost tras din Rusia. Dar vom vedea”.

                                                                                                                   Adina Silav