13.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024 - 1:06
No menu items!

O femeie din Brașov a mers direct la poliție după ce a consumat droguri. S-a speriat din cauza halucinațiilor

spot_img

O femeie din orașul Victoria, județul Brașov, a sesizat poliția după ce a consumat droguri împreună cu un bărbat. Femeia s-a speriat din cauza halucinațiilor provocate de substanțele interzise.

Cei doi ar fi consumat substanțele interzise într-o zonă de la marginea orașului. Din cauza halucinațiilor provocate de droguri, femeia s-a speriat și a fugit, oprindu-se direct la poliție.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 24 octombrie, femeia de 30 de ani, din orașul Victoria, ar fi acceptat să meargă cu un bărbat, din aceeași localitate, cu autovehiculul pe care îl conducea, într-o zonă limitrofă orașului pentru a purta diverse discuții. În acest cadru, cei doi ar fi consumat substanțe interzise, ceea ce i-a creat femeii stări de halucinație, în urma cărora s-a speriat și a fugit pe jos”, potrivit IPJ Brașov.

Polițiștii l-au identificat și pe conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani.

„În urma testării cu aparatul din dotare, rezultatul a evidențiat prezența în organismul acestuia a două substanțe cu efecte psihoactive”, precizează IPJ Brașov.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

                                                                                                       Adina Bucur Silav