19.2 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 11:53
No menu items!

O dronă militară americană s-a prăbuşit în Polonia

spot_img

O dronă militară americană, folosită pentru misiuni de recunoaştere, s-a prăbuşit marţi noapte în sud-vestul Poloniei, a relatat vineri postul de radio privat polonez RMF FM.

În zona unde a căzut drona se află o bază pentru pregătire militară, potrivit sursei citate de Agerpres.

Aleksander Kucharczyk, purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din oraşul Wroclaw, a declarat că nicio persoană nu a fost rănită în acest incident şi că un reprezentant al bazei militare i-a spus că este vorba despre o dronă de recunoaştere.

Ministerul Apărării polonez a declarat vineri că drona respectiva era utilizată de militari SUA pentru un zbor de antrenament.

„Informaţiile obţinute arată că, în timpul unui zbor de antrenament al soldaţilor americani, s-a pierdut contactul cu drona şi că apoi aceasta a căzut într-o zonă împădurită”, a scris Ministerul Apărării într-un răspuns pe e-mail pentru Reuters.

„Nimeni nu a fost rănit şi nu există pagube în urma incidentului. Drona a fost preluată de partea americană, care este proprietarul ei”, a adăugat instituţia citată.

Polonia, stat membru al NATO, se află în stare de alertă privind spaţiul său aerian în contextul războiului din Ucraina, după incidentele din noiembrie şi decembrie când rachete au căzut pe teritoriul polonez.

                                                                                                                 Adina Silav