4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 6:19
No menu items!

Numărul insolvențelor, în scădere. Care sunt motivele indicate de experți

spot_img

Procedurile premergătoare falimentului, nou deschise în primul trimestru, au fost cu 14% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut

Codul insolvenței, trimis Parlamentului săptămâna viitoare. Ce schimbă noua lege!

Singura regiune în care numărul de insolvențe înregistrate în primul trimestru a crescut față de aceeași perioadă a anului anterior este București. Potrivit un studiu Coface România, cele mai afectate domenii au fost cel al producției și furnizării de energie electrică, cel al industriei extractive și contrucțiile.

Din analiza Coface, realizată pe baza datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, rezultă că în primul trimestru al acestui an s-au deschis sub 6.000 de proceduri noi de insolvență, în scădere cu aproximativ 14% față de aceeași perioadă a anului anterior, când s-au deschis aproape 7.000 de insolvențe noi, și cu 17% mai puțin decât în trimestrul I al anului 2012.

Sectorul producției și furnizării de energie electrică, precum și cel al industriei extractive, înregistrează valori mari pentru acest indicator din cauza unui efect de bază negativ, numărul de companii active fiind destul de redus.

Astfel, următoarele sectoare care înregistrează cele mai multe insolvențe raportate la numărul companiilor active sunt: Construcțiile, Fabricarea produselor textile, Industria alimentară și a băuturilor (în special Industria procesării de carne) și HORECA.

„Creșterea economică de 3,5% din 2013, dar și faptul că piețele europene au indicat o revenire spre finalul anului trecut, au produs efecte și asupra evoluției numărului insolvențelor deschise în primul trimestru din 2014. Dinamica negativă, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, nu face decât să arate că anul 2013 a marcat vârful efectului decalat al crizei financiare (cel mai mare număr de insolvențe), iar evoluția mai bună din debutul anului curent a demonstrat că putem să avem încredere în economia românească”, a declarat Constantin Coman, Country Manager, Coface România.

Deși în scădere comparativ cu anul anterior, numărul firmelor insolvente în primul trimestru al anului curent, care au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 1 milion de euro, este încă la un nivel ridicat. Pe de altă parte, nicio companie cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro nu a intrat în insolvență, în condițiile în care, în perioada similară a anului anterior, 4 astfel de companii au intrat în insolvență.

C.C.