11.2 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 8:04
No menu items!

Novak Djokovic a câștigat titlul de Grand Slam cu numărul 24 și este la un pas de recordul absolut

spot_img

Sârbul Novak Djokovic a câștigat duminică turneul de tenis US Open 2023, la New-York, ajungând la 24 de turnee de Grand Slam câștigate în carieră. Acesta l-a învins în finală pe rusul Daniil Medvedev cu 6-3 7-6 (7-5) 6-3, dar jocul a fost mult mai echilibrat decât o arată scorul.

Cu această victorie, Djokovic a egalat-o pe Margaret Court, jucătoare australiană de tenis din anii ‘60-’70, care deținea recordul de 24 de turnee de Grand Slam.

În acest an, Djokovic a depășit recordul de 22 de turnee deținut în circuitul masculin de spaniolul Rafael Nadal. În 2024, va avea șansa de a depăși recordul lui Margaret Court, primul turneu urmând să se desfășoare chiar în Australia, în ianuarie. Australian Open este turneul preferat al lui Djokovic, având deja 10 victorii, de asemenea un record absolut.

Sârbul a câștigat trei din cele patru turnee de Grand Slam din acest an, fiind primul jucător care a reușit această performanță de patru ori în carieră.

Djokovic a devenit și cel mai în vârstă jucător care a câștigat turneul masculin de la US Open, la 36 de ani și trei luni.

V.B.