18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 19:48
No menu items!

Noul secretar de stat de la Justiție vrea ca fiecare cetățean să își publice declarația de avere: „Avem tot felul de artiști iluștri care trăiesc în lux și nu plătesc impozite și taxe”

spot_img

Cristian Băcanu, secretar de stat în Ministerul Justiției, a declarat, miercuri, la o dezbatere, că lupta împotriva evaziunii fiscale este ineficientă, astfel că ar trebui demarată o consultare la nivelul societății cu privire la o eventuală declarație de avere, pe care fiecare cetățean să o înregistreze.

„Chiar am discutat aseară cu domnul ministru Predoiu și nouă ni se pare că ar fi de bun augur să avem un altfel de mod de control. Să verificăm de pildă cum anumiți cetățeni au niște averi absolut impresionante, în condițiile în care nu avut niciodată venituri impozabile. Sunt n exemple. Avem tot felul de artiști iluștri, care merg cu tot felul de mașini, care de care mai scumpe, trăiesc în vile de lux, dar care nu plătesc taxe la bugetul de stat, nu plătesc impozite. Aici avem o problemă, pentru că statul român din păcate nu este eficient în controlarea acestor averi”, a precizat secretarul de stat, în cadrul conferinței „Buget și fiscalitate 2020: dinspre politica oficială spre mediul de afaceri”, organizată de cursdeguvernare.ro.

Cristian Băcanu a menționat că, pe de altă parte, bazele de date de la impozite și taxe locale nu sunt conectate cu baza de date a ANAF. „Dacă vrem să știm ce proprietăți deține un cetățean al României într-un proces de executare silită, trebuie să facem adrese la toate oficiile de cadastru și publicitate imobiliară și sunt foarte multe în România”, a explicat el.

Băcanu a spus că ar trebui să existe o dicuție despre depunerea unei declarații de avere de fiecare cetățean.

Poate ar fi util să discutăm noi ca societate, și e o temă pe care o lansez, despre o declarație de avere pe care fiecare cetățean să o înregistreze, pentru că până la urmă trebuie să avem o evidență, ca să putem controla veniturile. Până atunci facem controale în orb și de foarte multe ori nedreptățim antreprenorii”, a spus Cristian Băcanu.

El a precizat că o altă soluție ar putea fi înființarea unor parchete specializate în zona financiară, pentru combaterea evaziunilor fiscale de amploare.