10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 4:26
No menu items!

Noul protocol USL: Crin Antonescu, menționat drept candidat la prezidențiale

spot_img

usl

Protocolul Uniunii Social-Liberale a fost modificat, în urma unor decizii luate de comun acord de cei doi co-președinți. Una dintre mențiunile introduse în document este numele lui Crin Antonescu drept candidatul USL la alegerile prezidenţiale din anul 2014.

În ce priveşte protocolul de colaborare, precizăm foarte clar că, în baza deciziilor luate la congresele noastre, Crin Antonescu, este candidatul nostru. Numele prim-ministrului nu-l mai trecem, chestiunea este caducă

Victor Ponta
președintele PSD

Această decizie face parte din modificările la protocolul USL menite să refacă relaţiile dintre PNL şi PSD.

O altă hotărâre luată de conducerea USL este ca toate proiectele de lege de pe agenda parlamentară să fie discutate în prealabil de către liderii de grup ai partidelor component. „Liderii de grup vor avea o întâlnire în fiecare luni, iar grupurile parlamentare vor vota în comun. Dacă nu există consens, intervenim imediat la nivel politic”, a precizat Victor Ponta.

Iată alte mențiuni făcute în protocolul USL

• Referendum de revizuire a Constituției concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European

• Modificarea Legii electorale: 300 deputați aleși proporțional, pe liste

• Data alegerilor prezidențiale, cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului actualului președinte

• La alegerile europarlamentare: platformă comună, un program politic comun pentru toți candidații PSD și PNL

• Până la 1 februarie se vor revota în Parlament legile privind cumpărarea terenurilor de către străini, retrimisă de Băsescu, legea privind garantarea dreptului la liberă exprimare, parteneriatul public-privat și Legea minelor

• Alianțele cu PDL sunt excluse

• Se înființează un Consiliu parlamentar al USL, format din liderii grupurilor, șefii camerelor, plus grupul minorităților, care se va întâlni în fiecare luni pentru adoptarea strategiei

Valeriu Motoc