9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 8:05
No menu items!

Noua Casă 2022. Cine poate beneficia de program

spot_img

Programul „Noua Casă” va continua și în acest an, a anunțat, vineri, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a precizat că a semnat documentele necesare.

„Astăzi (vineri – n.r.) am semnat continuarea programului. Alocarea se va menține în prima fază la nivelul de anul trecut”, a precizat Adrian Câciu într-o conferință de presă.

Ministrul a precizat că suma alocată pentru programul Noua Casă poate fi suplimentată. Pentru anul 2022, plafonul alocat programului Noua Casa, conform FNGCIMM, este în valoare de două miliarde lei.

Programul Noua Casă 2022 este destinat acelor români care își doresc să își cumpere o locuință. Cu toate acestea, persoanele fizice care vor să își achiziționeze o casă prin acest program trebuie să îndeplinească o serie de condiții.

Astfel, beneficiarul nu trebuie să dețină o proprietate, nici singur și nici împreună cu soțul sau soția. Excepție fac persoanele care dețin o proprietate a cărei suprafață utilă este mai mică de 50 mp. 

O a doua condiție este achiziționarea unei singure locuințe, iar a treia condiție este ca proprietarul să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul. 

Pentru toate aceste informații, proprietarii trebuie să dea o declarație pe propria răspundere.

Mai mult, cei care solicită creditul trebuie să dispună de avansul minim obligatoriu pentru locuința pe care vor să o achiziționeze. 

Ce locuințe pot fi cumpărate prin Noua Casă 2022

Programul Noua Casă 2022 vine cu o serie de schimbări. Astfel, avansul minim obligatoriu diferă în funcție de valoarea locuinței care urmează să fie achiziționată, după cum urmează:

– locuințele cu preț de maximum 70.000 Euro – avansul minim obligatoriu este de 5%, iar procentul maxim de garantare de 50%. 
– locuințele cu prețul cuprins între 70.001 Euro – 140.000 Euro- avansul minim obligatoriu este de 15%, iar procentul maxim de garantare de 60%. 

În cadrul programului Noua Casă 2022 pot fi achiziționate și locuințe a căror valoare depășește 140.000 euro, dar proprietarul trebuie să achite diferența din alte surse. 

R. Dan