Noi plângeri în cazul dispariției de bani din cutiile de valori ale BCR Pitești

BCR întrerupe în acest weekend sistemul informatic, iar unităţile nu vor lucra cu publicul

BCR întrerupe în acest weekend sistemul informatic, iar unităţile nu vor lucra cu publicul

Numărul reclamaţiilor privind dispariţia de bani din cutiile de valori de la sucursala BCR din centrul Piteştiului a ajuns la zece, miercuri, după ce alte două persoane au depus plângeri. Surse judiciare au precizat că să suma totală dispărută în toate cele zece cazuri depăşeşte 1,5 milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, alte două sesizări privind dispariţia de bani din cutiile de valori de la BCR au fost înregistrate miercuri, iar poliţiştii au mers din nou la sediul unităţii bancare situate în centrul municipiului Piteşti pentru a începe cercetările şi în aceste cazuri.

“Avem în acest moment încă două cazuri, după ce astăzi (miercuri-n.r.) au fost depuse două noi reclamaţii. În total, sunt zece cazuri în acest moment, iar ancheta este în desfăşurare şi este posibil să mai avem sesizări, în condiţiile în care clienţii băncii îşi verifică şi astăzi cutiile de valori”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

El nu a precizat despre ce sume este vorba în cazul ultimelor două reclamaţii, spunând doar că “sunt sume mari de bani, în valută”.

Conform anchetatorilor, la sucursala BCR din centrul Piteştiului sunt 300 de cutii de valori, dintre care 105 sunt închiriate, iar 37 dintre acestea nu fuseseră verificate, până miercuri, de către clienţi.

Potrivit unor surse judiciare, suma totală dispărută în toate cele zece cazuri depăşeşte un milion şi jumătate de euro.

R.D.

NICIUN COMENTARIU