3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 11:20
No menu items!

Motociclistul care a provocat moartea unui tânăr aflat pe o trotinetă a fost reținut pentru omor. Cum s-a întâmplat nenorocirea

spot_img

Motociclistul Laurenţiu Trica Mitici a fost reținut pentru omor, iar procurorii cer arestarea lui. Miercuri, el a intrat într-un conflict în trafic cu un tânăr care se deplasa pe o trotinetă electrică, după ce acesta din urmă l-ar fi lovit în spate, la un semafor. Cei doi s-ar fi înjurat, iar la următorul semafor Mitici l-a așteptat să ajungă. A fost momentul când a aruncat în el cu casca, obligându-l pe tânăr în gestul de a se feri să treacă axul care desparte sensurile de mers. A fost lovit de o mașină și a murit la spital.


Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis un comunicat dat fiind interesul presei asupra acestei tragedii.

„În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au stabilit că miercuri, ora 18,30, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe Splaiul Unirii dinspre Calea Văcăreşti către Târgul Vitan, când a ajuns în apropierea trecerii de pietoni de la intersecţia dintre Splaiul Unirii şi Calea Vitan Bârzeşti, staţionând la culoarea roşie a semaforului electric, inculpatul a fost lovit în spate de către un bărbat care se deplasa pe o trotinetă electrică. Pe fondul discuţiilor în contradictoriu, cei doi şi-au adresat injurii şi ameninţări, după care au părăsit zona respectivă îndreptându-se către intersecţia dintre Calea Vitan Bârzeşti şi Şoseaua Olteniţei”, notează procurorii.

Motociclistul a ajuns primul în apropierea intersecţiei respective, a coborât de pe motocicletă şi a aşteptat pe carosabil venirea victimei care se deplasa pe trotineta electrică.

„Când cea din urmă s-a apropiat, inculpatul a alergat către aceasta cu intenţia de o agresa, determinând-o să treacă de axul despărţitor dintre cele două sensuri de deplasare, aruncând în aceleaşi împrejurări cu casca de motociclist în victimă, lovind-o în zona capului, determinând dezechilibrarea şi căderea acesteia pe carosabil, victima fiind lovită frontal de un autoturism care circula regulamentar din sens opus”, explică anchetatorii.

Procurorii explică faptul că în urma impactului dintre autoturism şi victimă a rezultat rănirea gravă a acesteia din urmă, care a fost transportată la o unitate medicală, unde a decedat după aproximativ o oră şi jumătate de la momentul impactului.

În cauză urmează a fost sesizat Tribunalul Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Motociclistul Laurenţiu Trica Mitici este o figură populară printre motociclistii din țară. Împreună cu un grup se ocupa de acte de caritate și chiar milita pentru siguranța traficului rutier, potrivit paginii lui de Facebook.