9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 5:25
No menu items!

Moțiunea de cenzură se citește în plen. Se ajunge la vot în Parlament

spot_img

În cadrul ședinței Birourilor Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților s-a stabilit ordinea de zi pentru ședința de plen, iar moțiunea de cenzură va fi citită în cursul acestei zile.

Cu 16 voturi pentru și 5 voturi împotrivă, s-a aprobat citirea moțiunii de cenzură, un pas esențial pentru a se ajunge la votarea acesteia. La ședința BPR de joi, a cincea pe tema stabilirii calendarului, au votat și parlamentarii PSD, care s-au abținut până acum, astfel că celelalte 4 ședințe nu au putut fi finalizate.

Moțiunea de cenzură inițiată de USR-PLUS și AUR urmează să fie citită joi, la ora 16.00, în ședința plenului reunit al Parlamentului, așa cum l-au convocat inițial președinții celor două Camere, Anca Dragu și respectiv, Ludovic Orban. 
 
De asemenea, în ședința BPR a celor două camere s-a votat ca dezbaterea și votul pe moțiune să fie amânate până în momentul în care se va pronunța Curtea Constituțională pe conflictul constituțional invocat de Guvern. Această amânare a fost propunerea UDMR, votată apoi și de PNL și de PSD.
 

USR-PLUS și AUR au cerut însă ca dezbaterea și votul să aibă loc săptămâna viitoare.

Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, care a fost prezent la ședință, dar a anunțat că nu votează, le-a spus clar colegilor că încalcă legea, pentru că au aprobat citirea moțiunii, nu și dezbaterea ei.

„Sunt prezent și nu votez,. Din punct de vedere constituțional și regulamentar, ceea ce ați votat azi (joi – n.r.) reprezintă o încălcare a pricipiului constituțional și al statului de drept. Împiedicarea derulării procedurii moțiunii de cenzură – asta înseamnă. Mai mult, există o altă decizie a CCR care spune că termenul de 3 zile nu se poate prelungi la nesfârșit și se invocă celeritatea în ceea ce privește dezbaterea și votarea. Obligația noastră e să acționăm în cadru constituțional și regulamentar. Deși e o propunere formulată de un coleg de coaliție, dar trebuie să știți că nu voi vota niciodată o propunere neconstituțională care pune în pericol democrația”, a spus în ședința BPR Ludovic Orban.

Regulamentul Parlamentului arată că:

Art. 94
(1) Moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

(2) Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

(3) Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

                                                                                                             Adina Silav