21 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 17:34
No menu items!

Moș Crăciun s-a urcat beat la volan și a intrat cu mașina plină cu cadouri într-o casă

spot_img

Incident tragi-comic într-o localitate din Germania. Un bărbat în costum de Moș Crăciun s-a izbit cu mașina de peretele unei case în Ajunul Crăciunului. Bărbatul a vrut să ofere cadouri și nu a renunțat la misiunea lui, deși ar fi fost mai bine să-l lase pe Rudolf să conducă.

Incident în Ajunul Crăciunului, într-o localitate din Germania. Un bărbat beat, îmbrăcat în costum de Moș Crăciun, a pus brusc punct livrării cadourilor atunci când s-a ciocnit cu mașina de o casă.

Potrivit publicației germane Spiegel, chiar dacă fațada casei a suferit daune semnificative, cadourile destinate familiei și prietenilor bărbatului au rămas miraculos neatinse. Șoferul, în vârstă de 54 de ani, a ieșit de pe șosea în Turingia, la nord de Mühlhausen, lovind fațada unei case și o altă mașină, potrivit raportului poliției.

La sosirea la locul accidentului, polițiștii au constatat că bărbatul nu era în stare să conducă. Analiza de sânge efectuată ulterior a confirmat starea de ebrietate, iar acum bărbatul de 54 de ani este cercetat pentru punerea în pericol a traficului.

Cu toate acestea, Moș Crăciun a fost de-a dreptul consternat și a afirmat că își propune să-și continue misiunea de a livra cadouri în ziua de Crăciun.

Totuși, a trebuit să facă acest lucru fără mașina sa, deoarece permisul de conducere i-a fost confiscat de oamenii legii.

D.Constantin