11.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:54
No menu items!

MITĂ LA BAC. Inspector școlar general adjunct, reținut de procurori

spot_img

Inspectorul Marian Spânu este acuzat de trafic de influență

catuse

Unul dintre inspectorii generali adjuncți din cadrul Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Arad, Marian Spânu, a fost reținut luni pentru 24 de ore de procurorii Parchetului Tribunalului Arad, sub acuzația de de trafic de influență.

Alături de Spânu au mai fost audiate până târziu în noaptea de duminică spre luni două femei, una dintre ele inspector școlar responsabil cu dezvoltarea resurselor umane, iar cealaltă profesoară la un liceu arădean.

Potrivit primelor informații, cei trei sunt acuzați de luare de mită pentru a-i ajuta pe unii dintre elevi să promoveze examenul de bacalaureat din acest an.

Surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, citate de AGERPRES, arată că procurorii au percheziționat și locuințele celor trei suspecți în căutare de dovezi.

Potrivit surselor citate, în locuința unde inspectorul școlar adjunct Marian Spânu ținea meditații particulare ar fi fost găsiți aproximativ 10.000 de euro, precum și liste cu numele elevilor care urmau să fie „ajutați” să treacă bacalaureatul.

Primind informații privind existența unor tentative de fraudare a examenului de bacalaureat, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au monitorizat activitățile de colectare a banilor de la părinți de către cei trei inspectori și profesori. Pentru a reuși să dovedească faptele acestora, investigatori sub acoperire au fost infiltrați în sistem, jucând „rolul” unor părinți care doreau să se asigure că nu vor fi probleme la bacalaureat pentru copiii lor. Conform unor informații, tarifele începeau de la 300 de euro pentru nota 6 și creșteau cu câte 50-100 euro pentru fiecare punct în plus.

Inspectorul general adjunct a fost reținut pentru 24 de ore, procurorii urmând să ceară instanței arestarea lui preventivă.

În schimb, cele două profesoare au fost eliberate după mai multe ore de audieri.

Profesor Mariana Tocaciu, purtător de cuvânt al ISJ Arad, a declarat că, dincolo de cele întâmplate, examenul de bacalaureat la nivelul județului se va desfășura normal. De asemenea, ea a precizat că nici inspectorul școlar general adjunct și nici doamna inspector școlar nu aveau vreo implicare în examenul de bacalaureat, având alte sarcini de serviciu.

R.D.