13.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024 - 0:22
No menu items!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Tema mitei din spitale este dificilă și delicată

spot_img

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a participat la masa rotundă „Conduita profesională induce respectul pentru corpul medical, nu simpla apartenenţă la această breaslă. Rolul organizaţiilor profesionale”, unde a declarat, referitor la mită, că nu trebuie extinsă culpa asupra întregului personal medical. În opinia sa, tema mitei din spitale este una „dificilă, delicată”, însă nu o să se ajungă „la normalitate” dacă nu sunt abordate astfel de subiecte şi nu se generează un proces având în vedere că schimbarea de mentalitate se petrece în timp. 

„În primul rând, această dezbatere şi schimbarea de mentalitate trebuie să fie clar pentru toată lumea că nu este împotriva medicilor. Este pentru ca medicii să îşi poată desfăşura activitatea într-un cadru de respect din partea societăţii, care este absolut normal, firesc, şi acest lucru se manifestă faţă de marea majoritate a profesioniştilor din sănătate şi ea trebuie să se desfăşoare în folosul pacienţilor. Cred că o concluzie la sfârşitul acestei dezbateri trebuie să fie cea legată de modalitatea în care abordăm în spaţiul public cum ne comportăm, cum folosim organismele profesionale care să încurajeze o practică profesională curată fără condiţionări, fără primire de foloase necuvenite şi care să nu ducă la blamarea publică a corpului medical pe nedrept, pentru că, de foarte multe ori, aceste lucruri care se întâmplă şi care sunt penalizate de Justiţie se extind asupra corpului medical. Nu trebuie să extindem culpa asupra întregului corp medical. Nu este în regulă să fie aşa, dar cazurile care sunt flagrante trebuie sancţionate şi din punct de vedere penal şi din punct de vedere moral. Cred că asta trebuie să fie de fapt conduita care poate să ducă şi la creşterea calităţii serviciilor medicale care sunt adresate pacienţilor”, a transmis Alexandru Rafila, citat de Agerpres.