18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 18:49
No menu items!

Miniștrii cabinetului Cîțu și-au preluat mandatele. Ce priorități au anunțat

spot_img
O parte dintre membrii cabinetului Cîțu au făcut, joi, declarații despre prioritățile lor la preluarea mandatelor.
 
Cătălin Drulă îşi propune operaţionalizarea noii companii de investiţii rutiere
 
”Vom operaţionaliza noua companie de investiţii rutiere care va gestiona proiectele mari de autostrăzi şi drumuri expres. Vor începe angajările în curând şi vor fi pe bune. Vreau să fie un loc unde inginerii, proiectanţii, managerii de proiect, experţii să fie mândri să lucreze”, a scris noul ministru pe Facebook.
 
”Avem o viziune pe 10 ani şi avem o declaraţie de intenţie pe proiecte pentru că sunt trei lucruri esenţiale ca să putem realiza acest program, acest salt în dezvoltarea infrastructurii din România: banii, dacă nu sunt bani nu putem plăti factrurle, în al doilea rând capacitatea administrativă – degeaba semnezi 30 de contracte dacă nu am echia care să poată să le deruleze –  şi în al treilea rând, priorităţile strategice, planul pe care  îl avem, el s-a schimbat de foarte multe ori”, a declarat ministrul.

 

Lucian Bode a anunțat concursuri în toate structurile MAI

”Îmi doresc ca în cel mai scurt timp să avem o echipă completă, funcţională la MAI, mă refer la secretari de stat, subsecretari de stat, şefi de structuri. Voi continua toate proiectele de reformă demarate de ministrul Marcel Vela şi aici mă refer, evident, la ocuparea prin concurs a posturilor care în acest moment sunt ocupate prin preluare de atribuţii sau delegaţi şi foarte important şi asta va comunica domnul preşedinte astăzi, suntem implicaţi în campania naţională de vaccinare şi în aceste condiţii le-am cerut colegilor să depună toate eforturile, să contribuie cu tot ce au la dispoziţie pentru reuşita acestei campanii”, a declarat Lucian Bode.
 
Raluca Turcan: salariul minim va crește în 2021
 
„Discuția din cadrul ministerului, dar și cu dl prim ministru Florin Cîțu a subliniat că acesta trebuie să crească cel puțin raportat la rata inflației. Este un lucru pe care deja îl vom lansa în dezbatere publică astfel să legiferăm această decizie”, a spus Turcan.
 
Noul ministru al muncii a precizat că se va pune în dezbatere și creșterea indicelui social de referință. În privința alocațiilor, Turcan a precizat că acestea vor fi majorate cu 20% de la 1 ianuarie.
 
„Alocațiile vor crește de la 1 ianuarie cu 20% și de asemenea în momentul în care legea se reîntoarce la parlament vom definitiva cadrul legal al majorării alocațiilor pentru copii”, a spus Turcan.
 

Sorin Cîmpeanu, fanul programului prezidențial

„Programul ‘România educată’ este singurul proiect de ţară, singurul proiect de viziune, care oferă o imagine de ansamblu a ceea ce dorim de la sistemul de educaţie din România, ştiut fiind că fără educaţie nu putem avea nici sănătate, şi vedem bine în perioada pe care o traversăm, nu putem avea nici prosperitate, nu putem avea nici securitate, nu putem să avem nimic fără educaţie. Este singurul proiect de viziune”, a spus Cîmpeanu la Digi 24, întrebat dacă a discutat vreodată cu preşedintele Klaus Iohannis despre programul „România educată”.

El a adăugat că acest proiect trebuie transpus în practică prin măsuri operaţionale care stau în sarcina Executivului.

Claudiu Năsui, se simte reformator

„Avem o agendă reformatoare puternică, una care trebuie să schimbe din temelii modul în care se făcea politică în România şi modul de interacţiune cu statul. Statul trebuie să fie un sprijin pentru economie, pentru IMM-uri, o infrastructură care să ne permită fiecăruia dintre noi să ne căutăm binele, să încercăm idei de afaceri. Până la urmă aceasta este forţa unei economii: un sector puternic al IMM-urilor, iar noi ne propunem ca acest minister să fie această curea de transmisie între mediul de business şi stat. De asemenea, avem mai multe idei de transparentizare pe care le-am tot prezentat şi despre care am tot vorbit şi care sunt incluse în Programul de guvernare, pe care vrem să le implementăm şi chiar mai mult, avem proiecte pe circuit pe care în ultimii 4 ani le-am susţinut, despre cum ar trebui să arate administraţia publică care să fie în slujba cetăţeanului şi sperăm ca exemplele de bune practici să fie apoi preluate de cât mai multe instituţii ale statului”, a declarat Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. AGERPRES/(autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)